Comisia Iordache a decis ca președintele țării să fie eliminat din procedura de numire a Curții Supreme

19 martie 2018, 13:03

Comisia condusă de Florin Iordache trebuie să pună trei dintre legile justiției în acord cu deciziile CCR.

Amendamentul propus de PSD și ALDE cu privire la problema numirilor și procedurilor de revocare la nivelul ICCJ a fost adoptat în Comisia specială pentru legile justiției.

Articolul care taie din prerogativele președintelui a fost contestat de PNL și USR, mai ales că sesizarea la Curte reclamă tocmai acest aspect.

Alte articole aflate în dezbaterea comisiei se referă la înființarea unei secții speciale la Parchet pentru cercetarea infracțiunilor comise de magistrați, funcționarea Inspecției Judiciare și răspunderea magistraților.

Articolele modificate în comisie trebuie să fie adoptate și de cele 2 camere în plen.

Marius Vulpe a transmis pentru Aici Acum: Parlamentarii Puterii și ai Opoziției se contrează pe o prevedere din legea 303 din statutul magistraților, prevedere care se referă la eliminarea rolului președintelui din procedura de numirea a simplilor magistrați. puterea susține că prin eliminarea expresă oricărei atribuții prezidențiale în acest domeniu se încalcă prevederea și in același timp motivarea curții pe acest proiect de lege.

Reprezentanții puterii au de gând însă să meargă până la capăt, cu aceste noi propuneri făcute pe aceste trei legi ale justiției. Ei susțin însă că motivarea curții le dă mână liberă în acest domeniu și că propunerile lor nu exced prevederile constituționale.

Războiul verbal între Putere și Opoziție a fost la ordinea zilei, dar nu numai. Reprezentantul PSD, Șerban Nicolae a venit pe ultima sută de metri cu mai multe propuneri de modificare ale celor trei legi.  Dar acestă inițiativă s-a lovit chiar de opoziția președintelui Comisiei parlamentare, Florin Iordache.

Pe legea 304, privind statutul CSM, s-a dat raportul. Elementul de noutate este reprezentat de faptul că în acele cazuri în care sunt anchetați magistrații sau sunt subiecții unor plângeri penale ar putea merge spre soluționare la Secția pentru investigarea infracțiunilor de îndată ce va fi operațională.

O altă modificare o reprezintă eliminarea din textul legii 303 și legii 317 a obligativității verificării declarațiilor pe proprie răspundere pe care o dau magistrații de către comisiile speciale de control al SRI și SIE. Rolul acestora a fost eliminat rămâne numai CSAT care trebuie să verifice aceste declarații.

Mai rămâne de soluționat problema numirilor și procedurilor de revocare la nivelul ICCJ. Aici avem o adevărată polemică deoarece opoziția consideră ca trebuie să se revină la textul inițial al legii care îi permite președintelui să refuze o revocare în acest sens.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite