Comisia Europeană a amendat Apple şi Meta pentru încălcarea Actului legislativ privind pieţele digitale

Aplicații medicale. monitorizare AI. Sursa: Profimedia images
23 aprilie 2025, 14:22 (actualizat 23 aprilie 2025, 14:37)

Comisia Europeană (CE) a anunţat miercuri că a amendat Apple şi Meta cu 500 de milioane de euro şi, respectiv, 200 de milioane de euro, după ce a constatat că Apple şi-a încălcat obligaţia antidirecţie în temeiul Actului legislativ privind pieţele digitale (DMA) şi că Meta a încălcat obligaţia DMA de a oferi consumatorilor posibilitatea de a alege un serviciu care utilizează mai puţine date cu caracter personal, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Cele două decizii vin în urma unui dialog amplu cu companiile în cauză, care le permite să îşi prezinte în detaliu punctele de vedere şi argumentele, arată Agerpres.

„În temeiul Regulamentului privind pieţele digitale, dezvoltatorii de aplicaţii care îşi distribuie aplicaţiile prin intermediul App Store de la Apple ar trebui să fie în măsură să informeze clienţii, în mod gratuit, cu privire la ofertele alternative din afara App Store, să îi orienteze către aceste oferte şi să le permită să facă achiziţii”, a precizat Executivul comunitar.

Comisia a constatat că Apple nu respectă această obligaţie. Din cauza unei serii de restricţii impuse de Apple, dezvoltatorii de aplicaţii nu pot beneficia pe deplin de avantajele canalelor alternative de distribuţie în afara App Store. În mod similar, consumatorii nu pot beneficia pe deplin de oferte alternative şi mai ieftine, deoarece Apple împiedică dezvoltatorii de aplicaţii să informeze direct consumatorii cu privire la astfel de oferte. Societatea nu a reuşit să demonstreze că aceste restricţii sunt necesare în mod obiectiv şi proporţionale.

Ca parte a deciziei de miercuri, Comisia a ordonat Apple să elimine restricţiile tehnice şi comerciale privind conducerea şi să se abţină de la perpetuarea comportamentului neconform în viitor.

De asemenea, CE a închis ancheta privind obligaţiile Apple în materie de alegere a utilizatorilor, datorită implicării timpurii şi proactive a Apple cu privire la o soluţie de conformitate.

În temeiul Regulamentului privind pieţele digitale, gatekeeperii trebuie să solicite consimţământul utilizatorilor pentru combinarea datelor lor cu caracter personal între servicii. Utilizatorii care nu îşi dau consimţământul trebuie să aibă acces la o alternativă mai puţin personalizată, dar echivalentă.

Comunicatul mai semnalează că, în noiembrie 2023, Meta a introdus un model binar de publicitate „Consimţământ sau plată”. În cadrul acestui model, utilizatorii de Facebook şi Instagram din UE au avut posibilitatea de a alege între a-şi da consimţământul pentru combinarea datelor cu caracter personal pentru publicitatea personalizată sau a plăti un abonament lunar pentru un serviciu fără anunţuri publicitare.

Comisia a constatat că acest model nu este conform cu Regulamentul privind pieţele digitale, deoarece nu le-a oferit utilizatorilor opţiunea specifică necesară de a opta pentru un serviciu care utilizează mai puţine date cu caracter personal, dar care este echivalent în alt mod cu serviciul „anunţuri personalizate”. De asemenea, modelul Meta nu a permis utilizatorilor să îşi exercite dreptul de a consimţi în mod liber la combinarea datelor lor cu caracter personal, susţine Executivul comunitar.

În noiembrie 2024, după numeroase schimburi cu CE, Meta a introdus o altă versiune a modelului de anunţuri personalizate gratuite, oferind o nouă opţiune care se presupune că utilizează mai puţine date cu caracter personal pentru a afişa anunţuri publicitare. În prezent, Comisia evaluează această nouă opţiune şi îşi continuă dialogul cu Meta, solicitând societăţii să furnizeze dovezi ale impactului pe care acest nou model de anunţuri îl are în practică.

Fără a aduce atingere acestei evaluări în curs, decizia de miercuri de constatare a neconformităţii se referă la perioada de timp în care utilizatorilor finali din UE li s-a oferit opţiunea binară „Consimţământ sau plată” numai între martie 2024, când obligaţiile prevăzute de Actul legislativ privind pieţele digitale au devenit obligatorii din punct de vedere juridic, şi noiembrie 2024, când a fost introdus noul model de anunţuri al Meta.

Amenda aplicată Meta ia în considerare, de asemenea, gravitatea şi durata neconformităţii, remarcând în acelaşi timp că deciziile de miercuri luate împotriva Apple şi Meta sunt primele decizii de neconformitate adoptate în temeiul Regulamentului privind pieţele digitale.

Comisia a constatat, de asemenea, că serviciul de intermediere online Facebook Marketplace al Meta nu ar mai trebui desemnat în temeiul Regulamentului privind pieţele digitale. Decizia survine în urma unei cereri depuse de Meta la 5 martie 2024 de reexaminare a desemnării Marketplace. În urma unei evaluări atente a argumentelor Meta şi ca urmare a măsurilor suplimentare ale Meta de asigurare a respectării legislaţiei şi de monitorizare continuă pentru a contracara utilizarea Marketplace de către întreprinderi către consumatori, Comisia a constatat că Marketplace avea mai puţin de 10.000 de utilizatori comerciali în 2024. Prin urmare, Meta nu mai îndeplineşte pragul relevant care dă naştere unei prezumţii potrivit căreia Marketplace este un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali.

Apple şi Meta trebuie să se conformeze deciziilor Comisiei în termen de 60 de zile, în caz contrar riscând penalităţi cu titlu cominatoriu. Comisia îşi continuă colaborarea cu Apple şi Meta pentru a asigura conformitatea cu deciziile Comisiei şi cu Regulamentul privind pieţele digitale în general, a precizat Executivul comunitar.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite