Comerțul online, în vizorul ANAF. Vor fi verificate firmele care oferă servicii de transport și cazare
Inspectorii ANAF încep să verifice firmele care oferă online servicii de transport, dar și persoanele și hotelurile care oferă servicii de cazare pe platformele virtuale. Experții antifraudă cred că acestea păcălesc statul și nu plătesc taxe. Și multe magazine de haine fentează inspectorii anti-fraudă pentru că promovează articole vestimentare și le vând sub identitatea unor persoane private.
Anul trecut, 72,9% dintre utilizatorii de internet din România au făcut cumpărături online, potrivit Institutului Național de Statistică. Cum de multe ori comercianții fentează statul și nu plătesc taxe, ANAF începe o campanie pentru a depista firmele ce vând produse pe internet și nu declară câștigurile.
Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Am început controalele și pentru cei care oferă servicii de transport alternative, cei care oferă servicii de turism prin platformele binecunoscute. Avem volume din ce în ce mai mari de produse și de servicii valorificate în mediul online, ele nu sunt firme cu sediul social în care se face producția, de exemplu. Salut inițiativele ANAF de control și de urmărire a acestor activități de comerț.
78% din comenzile online pe care le-au făcut anul trecut românii au fost pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. Inspectorii antifrauda sunt ajutați de un soft și ajung în control la companii care par să fenteze statul.
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: Se încearcă a se schimba pe fond sistemul, o mărire a colectării și o combatere a evaziunii fiscale. Cred că vremea în care inspectorii ANAF mergeau aleatoriu sau la sesizări la companii s-au dus. E un soft de risc care identifică în funcție de cifra de afaceri.
Reprezentanții marilor magazine online spun că problemele apar din cauza platformelor înregistrate în afara Uniunii Europene care vând însă produse în spațiu comunitar.
Cristian Pelivan, director executiv Asociația Comercianților Online: Credem că Ministerul de Finanțe ar trebui să își îndrepte atenția mai degrabă spre companiile care nu sunt înregistrate în Uniunea Europeană și să identifice mecanismele penrtu a împiedica evaziunea fiscală pe care acestea o produc pentru că, după estimările noastre, statul pierde până la 1 milion de euro pe zi din taxe vamale neîncasate. Sunt împărțite în colete care să se încadreze până la pragul de 150 de euro până la care sunt scutiți de taxe vamale.
Comerțul online din România a atins anul trecut aproape 12 miliarde de euro, adică 3,4% din PIB.