Columbia va suspenda exporturile de cărbune către Israel cât timp continuă războiul din Fâşia Gaza

Columbia va suspenda exporturile de cărbune către Israel cât timp continuă războiul din Fâşia Gaza
9 iunie 2024, 13:39

Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat sâmbătă suspendarea exporturilor de cărbune ale ţării sale către Israel cât timp continuă războiul din Fâşia Gaza, relatează duminică AFP şi Xinhua.

„Vom suspenda exporturile de cărbune către Israel până când acesta va pune capăt genocidului”, a scris pe reţeaua X liderul columbian, care pe 1 mai a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul.

Potrivit datelor oficiale, Columbia a exportat în 2023 cărbune în valoare de 447 milioane de dolari americani, cu 57% mai puţin faţă de 2022, iar în primele patru luni ale acestui an valoarea acestor exporturi a fost de 88 milioane de dolari.

Proiectul de decret anunţat duminică de preşedintele columbian urmează să fie publicat pentru discuţii pe site-ul Ministerului columbian al comerţului în perioada 11-17 iunie, înainte de a intra în vigoare.

Gustavo Petro a pus capăt de asemenea achiziţiilor de armament fabricat în Israel, care este unul dintre principalii furnizori ai forţelor de securitate ale ţării sud-americane.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite