Cod roşu de viituri şi depăşiri ale cotelor de apărare pe râuri din Dobrogea şi pe unele râuri mici din zona de litoral

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod roşu de viituri şi depăşiri ale Cotelor de pericol, valabilă pe râuri din Dobrogea, pe durata orelor dimineții de vineri.
Conform prognozei de specialitate, până la ora 12:00, vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri rapide de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de pericol pe râurile din zona de sud-est a judeţului Constanţa, situate la sud faţă de Canalul Dunăre-Marea Neagră.
De asemenea, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare şi pe unele râuri mici din zona de Litoral, situate la sud faţă de Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Atenţionarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Administraţia Bazinală de Apă: Dobrogea – Litoral şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa.