Zile de foc în sudul țării. De luni, valul de aer fierbinte cuprinde 15 județe şi Bucureştiul

6 iulie 2025, 11:11 (actualizat 6 iulie 2025, 18:55)

Sunt zile de foc în sudul țării. Astăzi, e cod roşu în 4 judeţe, iar mâine valul de aer fierbinte cuprinde 15 județe şi Bucureştiul. Temperaturile au urcat până la 41 de grade la umbră, dar au fost şi mai mari în centrul oraşelor, cu disconfort termic ridicat. Localnicii au primit mesaje ro-alert şi s-au refugiat în case la orele prânzului. La sate, oamenii au avut grija să îşi protejeze şi animalele. 

Dimineaţă, când temperaturile erau oricum neobişnuit de mari pentru începutul zilei, a fost forfotă în pieţele şi pe străzile Craiovei. Toată lumea încerca să facă rapid cumpărături şi să îşi rezolve problemele. Mesajele Ro-alert i-au anunţat pe locuitori de codul roşu de caniculă.

Pe caniculă, autorităţile locale trebuie să asigure puncte de prim ajutor. Iar în zilele de cod roşu, acestea ar fi trebuit să aibă şi personal medical. La ora 14, însă, când a filmat echipa TVR, nu era nimeni înăuntru.

Canicula a atins deja cote extreme în Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi. Şi se extinde în tot sudul ţării. Cod roşu va fi inclusiv în Capitală.

Nici restul judeţelor nu scapă de temperaturi ridicate.

Pe caniculă, mai ales prelungită, e greu şi pentru animale şi păsări. La sate, oamenii au mare grijă să le asigure apă suficientă şi locuri unde pot sta la umbră.

Abia spre jumătatea săptămânii viitoare, temperaturile vor scădea uşor, au anunţat meteorologii.

Oana Păduraru, meteorolog ANM, ne oferă cele mai noi informații despre evoluția vremii: Astăzi avem Cod roșu pentru județele din sudul Olteniei, pentru că aici temperaturile vor ajunge să fie cuprinse în această după-amiază între 39 și 41 de grade și cu disconfort termic deosebit de accentuat, dar și în județele vizate de Codul portocaliu și Codul galben ne așteptăm la temperaturi foarte ridicate. În județele vizate de Codul galben temperaturile vor porni de la 33 de grade, în cele aflate sub Cod portocaliu de la 37 de grade, dar cel mai important disconfortul termic va fi în creștere în cursul după-amiezei de astăzi, dar mai ales mâine după-amiază în Oltenia și în Muntenia, pentru că, mâine, valul de căldură se va intensifica în aceste două regiuni  și în absolut toate județele din Oltenia și din Muntenia  va fi Cod roșu și pe parcursul zilei de mâine, pentru că temperaturile măsurate la umbră vor fi între 39 și 41 de grade și disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Începând de marți masa de aer se mai schimbă în zona țării noastre, însă zonele în care temperaturile vor fi în scădere la început  vor fi cele din partea de vest, nord-vest și de centru a teritoriului,  apoi, treptat, și în partea de sud și de est a țării, însă până atunci ne confruntăm cu aceste temperaturi foarte ridicate, nu doar pe parcursul după-amiezelor, ci și în cursul nopților, pentru că cel puțin în zonele vizate de Codul roșu și de Codul portocaliu ne așteptăm ca minimele termice să nu coboare sub 20 de grade.  Vorbim de nopți tropicale și de atmosferă irespirabilă chiar și pe parcursul nopților.  

În același timp mai este în vigoare astăzi un Cod galben pentru manifestări de instabilitate atmosferică pentru zona Carpaților Meridional și Carpații de Curbură, unde în această după-amiază ne așteptăm la averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, dar și căderi de grindină. Cantitățile de apă pot depăși 25-30 de litri pe metru pătrat și, izolat, chiar 40 de litri pe metru pătrat,  dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere începând din după-amiaza zilei de mâine și astfel de manifestări vor fi la început în regiunile intracarpatice, apoi, treptat, și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite