Codul portocaliu de ninsori abundente a afectat transportul aerian, maritim și rutier

17 February 2026, 10:04 (actualizat 18 February 2026, 01:12)

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod portocaliu de ninsori abundente, intensificări puternice ale vântului şi viscol puternic, valabilă în 12 judeţe şi în Bucureşti. În unele zone, stratul de zăpadă ar putea ajunge și la jumătate de metru, în timp ce vântul va sufla și cu 85 de kilometri la oră. Autoritățile sunt pregătite să intervină pe drumuri sau să impună restricții pentru a evita blocajele. A fost activat Centrul de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Bucureşti-Ilfov. În alertă sunt și hidrologii care au emis avertizări de inundații.  

Circulația pe autostrăzi, drumuri naționale și județene se desfășoară în condiții de iarnă. Șapte curse aeriene au fost reținute la sol, pe Aeroportul Internațional ‘Henri Coandă’ București, din cauza ninsorii abundente. Manevrele sunt suspendate în porturi, la Constanța, dar și la Bara Sulina, în Tulcea. Sunt avarii la alimentarea cu energie electrică în cinci localități din Brăila și Prahova, iar echipele intervin pentru remedierea defecțiunilor.

Strat consistent de zăpadă

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 17 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 12:00, în Muntenia şi în sudul Moldovei va ninge abundent şi se va depune strat consistent de zăpadă, cu grosimi de 20 – 50 cm (echivalent în apă de 20 – 50 l/mp).

Vântul va avea intensificări puternice cu rafale de 60 – 85 km/h (cu vitezele cele mai mari în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi). De asemenea, va fi viscol puternic, zăpada va fi troienită şi vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod portocaliu sunt: Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

De asemenea, în perioada 17 februarie, ora 10:00 – 18 februarie, ora 12:00 va fi valabil un Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol şi polei în zone din sud-estul Olteniei, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi Moldova.

Ziua, vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă, ninsoare), iar noaptea vor predomina ninsorile. În Dobrogea va ploua, iar spre sfârşitul intervalului ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 25 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 – 45 l/mp. Totodată, se va depune strat de zăpadă în medie de 10 – 30 cm. În sud-estul teritoriului, local, se va depune polei, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 – 70 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă sub 100 de metri.

Un al doilea Cod galben de vreme rea va fi în vigoare de marţi seara, de la ora 22:00, până miercuri, la ora 12:00, în Carpaţii Meridionali, în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi în Munţii Banatului, unde vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 70 – 90 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă sub 100 de metri. În plus, se va depune strat de zăpadă în medie de 10 – 20 cm (echivalent în apă de 15 – 25 l/mp).

Ninsorile au revenit în forță încă de dimineață

În mai multe localități din județul Caraș-Severin s-a circulat în condiții de iarnă, după ce drumurile au fost acoperite cu un strat de zăpadă generos.

Autoritățile sunt în alertă. În județul Giurgiu, elevii vor face mâine cursuri online, iar trenurile vor circula în condiții de iarnă.

Alertă este și în București, unde meteorologii estimează că până mâine la prânz stratul de zăpadă poate ajunge și la 35 de cm.

Polițiștii rutieri fac apel la șoferi să evite deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică.

Din cauza precipitațiilor abundente din ultimele zile, în județului Mehedinți pământul a început să o ia la vale. O stâncă s-a desprins de pe versant și blochează un drum turistic.

În alertă sunt și hidrologii care au emis un cod galben de inundații pe râuri din 7 județe.

De la mijlocul saptamanii viitoare vremea se va încălzi, dar meteorologii nu exclud să avem episoade de iarnă și in prima parte a lunii martie.

A fost activat Centrul de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Bucureşti-Ilfov

A fost activat Centrul de Coordonare și Conducere a Intervenției București – Ilfov, care va avea rolul de a gestiona situațiile de urgență generate de fenomenele meteo prognozate în Capitală și în județul Ilfov.

‘S-au încheiat ședințele Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), respectiv Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov (CJSU IF) în care s-au aprobat măsurile care vor fi implementate pentru protejarea populației. Astfel, începând de astăzi se activează Centrul de Coordonare și Conducere a Intervenției București – Ilfov, din care fac parte reprezentanții instituțiilor care asigură funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteo prognozate’, anunță ISU București – Ilfov într-un comunicat.

Pe durata codului galben, în intervalul orar 10:00 – 18:00, în București au fost gestionate șase cazuri: au fost îndepărtați patru copaci căzuți și două elemente de construcție.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă