Cod portocaliu de averse în 9 județe, sâmbătă. Coduri galbene de vreme rea în jumătate din țară. Vreme instabilă în București, în următoarele zile

26 aprilie 2025, 13:14 (actualizat 26 aprilie 2025, 19:28)

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, atenționări Cod galben și Cod portocaliu de vreme instabilă, valabilă în jumătate de țară, respectiv o informare de vreme rece, valabilă până marți. Vremea va deveni instabilă în zona Municipiului București pe parcursul următoarelor zile.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 14:00 – 23:00, va fi valabil un Cod portocaliu de averse torențiale, importante cantitativ, în județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și în zona de munte a județelor Brașov și Prahova. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30 – 40 l/mp, izolat de peste 50 -n 60 l/mp.

Tot sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 23:00, va fi Cod galben de intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei, estul și nord-estul Munteniei, precum și în nordul Dobrogei și al Crișanei, unde vântul va sufla la rafală cu viteze de 50 – 70 km/h și izolat de 80 km/h.

De asemenea, în intervalul 26 aprilie, ora 10:00 – 27 aprilie, ora 10:00, va fi în vigoare un al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei, în sudul Dobrogei și în Carpații Meridionali și Occidentali. În aceste zone se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50 – 70 km/h), vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, izolat de peste 40 l/mp.

Conform prognozei de specialitate, în perioada 26 aprilie, ora 23:00 – 29 aprilie, ora 10:00, o informare de vreme rece și pe arii restrânse brumă vizează întreaga țară. Astfel, vremea se va răci accentuat treptat în majoritatea regiunilor, iar în Maramureș, Transilvania și în nordul și centrul Moldovei în cursul nopților se vor înregistra în general minime între -3 și două grade.

Vreme instabilă în Bucureşti

Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 aprilie, ora 10:00 – 27 aprilie, ora 9:00, vor fi perioade cu intensificări ale vântului (viteze de 50 – 60 km/h), vijelii, averse (cantități de apă în jurul a 10 l/mp) și descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 21 – 23 de grade, iar cea minimă de 9 – 10 grade.

Totodată, în perioada 27 aprilie, ora 9:00 – 28 aprilie, ora 9:00, vremea va deveni răcoroasă, astfel că temperatura maximă va fi de 17 – 18 grade, iar cea minimă de 4 – 7 grade. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări la începutul zilei. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări (rafale de 40 – 45 km/h) în prima parte a intervalului.

De asemenea, în intervalul 28 aprilie, ora 9:00 – 29 aprilie, ora 10:00, regimul termic se mai încălzește, dar rămâne răcoros, chiar rece pentru această perioadă, în timpul nopții. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 17 – 19 grade, în timp ce minima se va încadra între două și cinci grade.

ANM a emis, sâmbătă, atenționări Cod galben și Cod portocaliu de vreme instabilă, valabilă în jumătate de țară, respectiv o informare de vreme rece, valabilă până marți, în toate zonele 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite