Cod galben de furtuni în jumătate de țară și cod portocaliu de ploi torențiale în Dâmbovița și Prahova. Averse și vijelii în București

9 July 2026, 10:06 (actualizat 9 July 2026, 11:03)

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabile în mai multe regiuni ale țării. Vremea va fi instabilă în municipiul București până vineri dimineața, cu averse, vijelii și temperaturi maxime de până la 28 de grade Celsius, potrivit prognozei publicate joi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, codul galben este în vigoare în intervalul 9 iulie, ora 12:00 – 10 iulie, ora 02:00 și vizează Muntenia, Dobrogea, vestul și sudul Moldovei.

În aceste zone sunt așteptate perioade de instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu rafale de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul de 1-3 centimetri.

Cantitățile de apă vor ajunge la 15-20 l/mp în intervale scurte de timp, de una până la trei ore, iar izolat vor depăși 30-40 l/mp.

Totodată, ANM a emis un cod portocaliu de ploi torențiale, valabil joi, între orele 12:00 și 17:00, pentru județele Dâmbovița și Prahova.

Bucureşti

Astfel, în intervalul 9 iulie, ora 12:00 – 10 iulie, ora 02:00, valorile termice în Capitală vor fi în scădere față de ziua anterioară, situându-se sub mediile multianuale specifice acestei date.

Cerul va avea înnorări, mai accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse (5 – 10 litri/mp și izolat peste 15 litri/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (viteze în general de 40 – 60 km/h).

Temperatura maximă va fi de 26 – 28 de grade Celsius.

De asemenea, în intervalul 9 iulie, ora 12:00 – 10 iulie, ora 02:00, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.

Meteorologii avertizează că în cele două județe se vor înregistra averse torențiale importante cantitativ, iar în timp scurt se vor acumula 30-40 l/mp și, pe arii restrânse, peste 50-60 l/mp, în special în zonele deluroase și montane.

ANM precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala izolat și în restul teritoriului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite