Tarom suspendă cursele spre Tel Aviv, Beirut şi Amman. Lista companiilor aeriene care au anulat zborurile către Orientul Mijlociu
Efectele atacurilor din Orientul Mijlociu se resimt deja în Romania. Compania Tarom a suspendat zborurile către Tel Aviv, dar şi către Beirut şi Amman, în perioada 28 februarie – 2 martie 2026. Decizia a fost luată în urma emiterii unei informări oficiale din partea autorităților israelieni de închidere temporară a spațiului aerian. De asemenea, compania aeriană Wizz Air suspendă toate zborurile către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman, cu efect imediat, până la data de 7 martie inclusiv.
ACTUALIZARE În acest moment, 12 curse de astăzi au fost anulate. Este vorba despre șapte decolări și cinci aterizări. Cele mai multe dintre ele sunt către Dubai și către Tel Aviv. Sunt oameni care fie se întorceau acasă, fie plecau în concedii și au aflat că cursele lor au fost anulate în momentul în care au ajuns în aeroport.
Compania TAROM a anunțat că a anulat mai multe zboruri, atât pentru astăzi, cât și pentru zilele următoare. De asemenea, și cei de la AnimaWings au anunțat că o cursă de duminică spre Tel Aviv se anulează.
În această dimineață o aeronavă care decolase spre Dubai a aterizat la Riad, dar se întoarce în Otopeni. Este vorba despre 173 de pasageri.
Mai multe aeronave urmează să ajungă în București, la Aeroportul Henri Coandă, pentru că acestea vor veni fără pasageri, anunță Compania Națională Aeroporturi, iar aeronavele vor sta aici pentru a fi în siguranță.
Companiile aeriene care au anulat zborurile către Orientul Mijlociu
Air France
Air India
British Airways
Iberia Express
Indigo
Japan Airlines
LOT Airlines
Lufthansa
Norwegian Air
Turkish Airlines
Virgin Atlantic
Qatar Airways
Air Algerie
Scandavian Airlines
Wizz Air
Pegasus Airlines
ITA Airways
Airspace clearing after strikes by the United States and Israel in Iran. pic.twitter.com/Oub4T6SrkF
— Flightradar24 (@flightradar24) February 28, 2026
Aegean Airlines – zboruri către și dinspre Tel Aviv în Israel, Beirut în Liban și Erbil în Irak până pe 2 martie.
Air France – a anulat astăzi zborurile către și dinspre Tel Aviv în Israel și Beirut în Liban.
British Airways – a anulat zborurile către Tel Aviv și Bahrain până pe 3 martie și zborul către Amman, Iordania, astăzi.
Iberia Express – a anulat un zbor către Tel Aviv programat pentru astăzi.
Japan Airlines – a anulat astăzi un zbor de la Tokyo Haneda către Doha, Qatar, precum și un zbor de întoarcere pe 1 martie.
Lufthansa – a suspendat zborurile către și dinspre Tel Aviv în Israel, Beirut în Liban și Oman până pe 7 martie și zborurile către și dinspre Dubai în Emiratele Arabe Unite în acest weekend.
Norwegian Air – a suspendat toate zborurile către și dinspre Dubai până pe 4 martie.
Turkish Airlines – a anulat astăzi zborurile către Qatar, Kuweit, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Oman și zborurile către Liban, Siria, Irak, Iran și Iordania până pe 2 martie.
Virgin Atlantic – a anulat astăzi zborul VS400 de la Londra Heathrow la Dubai.
Qatar Airways – a suspendat zborurile către și dinspre Doha din cauza închiderii spațiului aerian qatarez.
Wizz Air – a suspendat zborurile către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman până pe 7 martie.
———
Tarom avea programată o cursă la ora 20.45 cu destinația Tel Aviv. Și alte companii private aveau programate zboruri cu aceeași destinație, iar multe au fost anulate.
Cursa WizzAir3267 Bucureşti – Dubai, care ar fi trebuit să decoleze sâmbătă la ora 13:15, a fost anulată, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Anterior, CNAB a informat că toate zborurile Bucureşti – Tel Aviv ar putea fi afectate în urma evenimentelor din Orientul Mijlociu.
Cursa Animawings 4432 Bucureşti – Abu Dhabi, care decolase în cursul dimineţii, s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă, din motive de siguranţă.
Pe parcursul zilei sunt aşteptate să aterizeze mai multe curse “ferry” (fără pasageri) ale unor companii aeriene cu baza în Israel, care să îşi parcheze în siguranţă aeronavele pe aeroporturile din Bucureşti, a mai precizat CNAB.
Statele Unite și Israelul au lansat un atac asupra Iranului sâmbătă dimineață, o escaladare majoră după săptămâni de negocieri între oficialii americani și iranieni cu privire la programul nuclear al țării. În răspuns, Iranul a lansat rachete asupra Israelului, declanșând sirenele în mai multe zone ale țării. Președintele american Donald Trump a confirmat că SUA au început o campanie militară „masivă și continuă” în Iran, „pentru a împiedica această dictatură radicală și extrem de malefică să amenințe America și interesele noastre fundamentale de securitate națională”.

