Ciocniri diplomatice între actorii scenei politice internaţionale la reuniunea OSCE din Malta

5 decembrie 2024, 20:45 (actualizat 5 decembrie 2024, 20:46)

Şefii diplomaţiilor din Statele Unite ale Americii şi din Germania acuză Rusia pentru interferenţe în procesul electoral din România. Reacţiile internaţionale la nivel înalt apar după declasificarea documentelor privind atacurile hibride din primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.

Ciocniri diplomatice între actorii scenei politice internaţionale la reuniunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care s-a încheiat astăzi în Malta.

Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Anthony Blinken, l-a acuzat pe ministrul rus de Externe că răspândeşte un tsunami de dezinformări şi a acuzat Rusia de interferenţe în alegerile din România, Moldova şi Georgia.

Înaintea discursului ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, mai multe delegaţii au părăsit sala, printre care şefii diplomaţiilor din Ucraina, Letonia şi România. A fost prima vizită a lui Lavrov într-un stat membru al Uniunii Europene de la declanşarea invaziei în Ucraina, în 2022.

Ministrul rus a părăsit sala, la rândul lui, la momentul discursului secretarului de stat american

Blinken: Anul acesta, OSCE a monitorizat peste 12 alegeri, inclusiv recentele alegeri din Statele Unite, furnizând evaluări care rămân standarde de aur pentru competiţii electorale libere şI corecte. În Moldova, OSCE a a identificat un scrutin bine administrat, în ciuda interferenţei ruse iar acum autorităţile române expun efortul rusesc – pe scară mare şi bine finanţat – de a influenţa recentele alegeri prezidenţiale, contrar standardelor OSCE”.

Ministerul de Externe al Germaniei, într-o postare pe reţelele sociale, acuză Rusia de dezinformare şi de influenţarea votului în România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite