Cineasta Xandra Popescu, recompensată cu Premiul Canal+ pentru scurtmetraj, în secțiunea Semaine de la Critique a Festivalului de la Cannes

Semaine de la Critique, Cannes 2025/Foto: Profimedia Images
22 May 2025, 16:28

Cineasta Xandra Popescu a fost recompensată, în secțiunea Semaine de la Critique a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, cu Premiul Canal+ pentru scurtmetraj, care i-a revenit pentru producția ‘Erogenesis’.

Potrivit sinopsisului publicat pe site-ul secțiunii Semaine de la Critique, acest scurtmetraj cu o durată de 15 minute prezintă povestea unui dezastru misterios, în urma căruia puținii oameni care au supraviețuit nu mai pot să perpetueze specia. Toate speranțele se bazează pe cinci femei care au pus la punct o tehnologie capabilă să creeze viață umană în afara corpului. Însă cercetătorii nu reușesc să se pună de acord cu privire la validitatea și modalitățile de implementare. În lipsa unui consens, ele se aruncă trup și suflet în studierea plăcerii.

După ce a studiat științele politice și dramaturgia, Xandra Popescu a devenit și curatoare. În paralel, publică nuvele, scrie cronici de artă, scenarii de film și piese de teatru. În perioada recentă, s-a dedicat regiei. În 2022, a regizat scurtmetrajul ‘Un doi perfect’, selectat în premieră mondială la Festivalul Kurzfilmtage din Winterthur. În 2023, filmul ei ‘Sentimental Stories’ a fost prezentat în competiția internațională a secțiunii Orizzonti la Mostra de la Veneția. În 2024, a prezentat producția ‘Despre imposibilitatea unui omagiu’ în competiția Festivalului de la Locarno.

Începând din 2012, Xandra Popescu coordonează împreună cu Larisa Crunțeanu activitatea de la Atelier 35, un spațiu de proiecte din București dedicat experimentului artistic și practicilor colaborative. Lucrează și locuiește în Berlin și București, potrivit site-ului revistaarta.ro.

Balul recompenselor decernate la Festivalul de Film de la Cannes a debutat miercuri seară odată cu dezvăluirea palmaresului secțiunii paralele Semaine de la Critique, informează AFP.

Miercuri seară, o comedie cu vedeta thailandeză Davika Hoorne, prezentată ca o femeie care se reîncarnează într-un aspirator, a câștigat Marele Premiu al secțiunii Semaine de la Critique.

Astfel, Marele Premiu AMI Paris i-a fost decernat filmului ‘A Useful Ghost’, care este primul lungmetraj regizat de Ratchapoom Boonbunchachoke.

Fantome sexy, bătălii între aparate electrocasnice și o idilă între un bărbat și un aspirator: regizorul asiatic încearcă să confere o nouă dimensiune politică unui gen în mare vogă în Thailanda, cinematografia queer. ‘Trebuie să spunem povești queer cât mai diversificate’, a declarat el în timpul festivalului.

În acest film, un ministru recrutează o fantomă pentru eliminarea sufletelor care s-au întors pentru a îl bântui, inclusiv cele ale protestatarilor uciși în timpul represiunii mișcării ‘Cămășile roșii’ în 2010.

Pentru a da mai multă greutate filmului său, Ratchapoom Boonbunchachoke a apelat la una dintre cele mai populare actrițe și modele din Thailanda, Davika Hoorne, care are 18 milioane de admiratori pe Instagram.

Juriul celei de-a 64-a ediții a secțiunii Semaine de la Critique, prezidat de Rodrigo Sorogoyen, a a anunțat miercuri seară și celelalte premii acordate în cadrul acestei secțiuni.

Astfel, Premiul French Touch i-a revenit peliculei ‘Imago’, de Deni Oumar Pitsaev, Premiul Revelation al Fundației Luis Roederer a fost atribuit actorului Theodore Pellerin din filmul ‘Nino’, de Pauline Loques, iar Prix Decouverte Leitz Cine pentru scurtmetraj a recompensat producția ‘L’mina’, de Randa Maroufi.

Au fost decernate și alte premii, acordate de partenerii secțiunii Semaine de la Critique. Astfel, Premiul SACD a fost câștigat de Guillermo Galoe și Victor Alonso-Berbel pentru filmul ‘Ciudad sin sueno’ (‘Sleepless City’). Premiul Fundației Gan pentru Difuzare i-a revenit companiei de distribuție Le Pacte, distribuitorul francez al peliculei ‘Lef-Handed Girl’, de Shih-Ching Tsou, în timp ce Premiul Canal+ pentru scurtmetraj a fost câștigat de ‘Erogenesis’, de Xandra Popescu.

Cea de-a 64-a ediție a secțiunii Semaine de la Critique s-a desfășurat în perioada 14-22 mai.

Consacrată descoperirii noilor talente din industria cinematografică, această secțiune, înființată în 1962, selectează doar cineaști aflați la primul sau la al doilea proiect din filmografiile lor.

Semaine de la Critique este prima secțiune paralelă de la Cannes care și-a anunțat palmaresul din acest an. Premiul secțiunii Un Certain Regard, care recompensează noile talente din cinematografie, va fi atribuit vineri seară. Trofeul Palme d’Or și celelalte premii din competiția oficială a Festivalului de la Cannes vor fi decernate sâmbătă seară de juriul prezidat de actrița franceză Juliette Binoche. Preluare Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă