Cine are grija de mama? Generația prinsă între grija pentru părinții bolnavi și copiii care cer atenție. ”De ce nu poți merge tu? Eu am fost ultima oară”

Copiii cer timp, părinții bolnavi cer îngrijire, iar viața nu mai lasă pauze. Milioane de oameni – în special femei – trăiesc între două generații care depind de ei, cu vinovăție, oboseală și prea puțin sprijin.

Odată cu creșterea speranței de viață și a numărului de persoane cu dizabilități sau boli grave, presiunea asupra adulților care trăiesc alături de alte trei generații este în creștere.

Vestea bună, spun cercetătorii de la University College London (UCL) și Universitatea Oxford, este că persoanele născute în anii 1940 și 1950 trăiesc mai mult decât părinții lor. Vestea proastă este că acestea sunt mai predispuse la îmbolnăviri, se arată într-o analiza The Guardian.

Un studiu ce a analizat date din SUA, Marea Britanie și Europa continentală a constatat că persoanele în vârstă de 60 și 70 de ani se confruntă cu mai multe probleme de sănătate – inclusiv obezitate și diabet – decât generațiile anterioare. Totuși, sănătatea precară nu ar trebui văzută doar ca un preț inevitabil al unei vieți mai lungi.

Generațiile mai tinere tind să aibă o sănătate mai precară decât generațiile anterioare

„Am constatat că există o tendință de deteriorare a sănătății generaționale, prin care generațiile mai tinere tind să aibă o sănătate mai precară decât generațiile anterioare la aceeași vârstă”, explică Laura Gimeno, autoarea principală a studiului de la Centrul pentru studii longitudinale al UCL.

Această criză de sănătate în curs de desfășurare are implicații importante pentru guvern, pentru sistemele de sănătate publică și pentru societate în ansamblu. Dar poate că cei mai afectați, în afară de persoanele bolnave, sunt adulții prinși între două responsabilități majore: îngrijirea părinților vârstnici și creșterea copiilor – așa-numita „generație sendviș”.

O generație cu presiuni crescânde

Conceptul nu este nou, fiind popularizat în 1981 de sociologii americani Dorothy Miller și Elaine Brody. Miller descria „copiii adulți” ca fiind expuși la „un set unic de stresuri neîmpărtășite, în care oferirea de resurse și servicii depășește cu mult primirea acestora”.

În ultimele patru decenii, aceste stresuri au crescut constant în țările dezvoltate, pe măsură ce oamenii trăiesc mai mult – dar cu mai multe infirmități – și nevoile parentale au devenit mai solicitante.

Au apărut noțiuni precum „parentajul blând”, s-au înmulțit anxietatea și depresia în rândul adolescenților, iar copiii rămân mai mult timp în casa părintească.

Un sondaj estimează că aproximativ 6 milioane de britanici se identifică ca făcând parte din generația sandwich. Mai nou, specialiștii vorbesc despre „club sandwich” – familii cu patru generații în același ecosistem familial, în care persoane între 40 și 60 de ani se îngrijesc de copii, părinți și chiar nepoți, sau persoane între 20 și 40 de ani se ocupă de copii, părinți și bunici.

Dilema îngrijirii și inegalitatea de gen

David Goodhart, de la think tank-ul conservator Policy Exchange, abordează subiectul în cartea sa The Care Dilemma: Caring Enough in the Age of Sex Equality.

El afirmă că obligațiile familiale au fost asumate în mod disproporționat de femei, iar egalitatea de gen nu a fost dublată de o redistribuire reală a muncii de îngrijire – ceea ce a dus la un deficit în acest domeniu și o presiune sporită asupra statului.

„Nu este vorba de a respinge egalitatea, ci de a ridica statutul îngrijirii – un domeniu tradițional feminin – și de a-l valoriza mai mult atât în familie, cât și în economia publică.”

Deși ponderea muncii domestice s-a schimbat (de la un raport de 70-30 în urmă cu 25 de ani la 60-40 în prezent), multe femei continuă să ducă greul.

O femeie de vârstă mijlocie care își îngrijește părinții spune: „Întotdeauna se așteaptă ca fiicele să se ocupe de îngrijire. Dacă nu sunt fiice, se ocupă fiii – dar cu sprijinul soțiilor lor.”

Annalisa Barbieri, jurnalistă și consilier familial, susține că mulți bărbați „tind să se absolve de responsabilitate, fie mutându-se, fie fiind pur și simplu detașați emoțional”.

Tensiuni familiale reale

Terapeutul Jennifer Achan afirmă că mulți dintre clienții săi bărbați se confruntă cu dificultăți în viața de cuplu tocmai din cauza acestui echilibru fragil între familie, muncă și îngrijirea părinților.

De exemplu, când mama unuia dintre parteneri se mută în casă, pot apărea conflicte serioase cu soția.

Laura, o femeie de 50 de ani, are trei adolescenți și împarte responsabilitatea pentru tatăl lor de 91 de ani împreună cu surorile sale. „Devine puțin: «De ce nu poți merge tu? Eu am fost ultimele două dăți». Dar trebuie să treci peste și să accepți că oamenii fac ce pot.”

Pentru Philippa, de 55 de ani, resentimentele au fost mai profunde. Fratele ei s-a mutat în cealaltă parte a țării în momentul în care mama lor a început să sufere de demență, lăsând-o singură în fața provocării.

„A fost atât de greu, încât nici nu pot descrie”, spune ea.

Familii extinse, griji complexe

Michael, un constructor și scriitor de 60 de ani din Devon, are o fiică de un an (în Belgia), un fiu student în vârstă de 20 de ani și un tată de 87 de ani în Derbyshire. Tatăl său, devenit dependent de alcool după moartea soției, a fost manipulat online să cheltuiască 20.000 de dolari pe servicii erotice.

Michael a fost nevoit să obțină procură și să preia controlul financiar. „Am încercat dragostea, înțelegerea, furia – acum există un sentiment de disperare.”

Deși relația lui cu partenera sa este stabilă, Achan spune că multe cupluri cedeză sub presiunea triplă de a-și susține părinții, copiii și cariera.

Îngrijirea, în familie, este deseori însoțită de vinovăție și rușine, sentimente greu de exprimat.

Philippa spune: „Mama mea le spune tuturor că am abandonat-o, deși am mutat-o într-un azil aproape de mine și o vizitez zilnic. Mă simt vinovată. Nu există satisfacție.”

Emma, o mamă divorțată de 59 de ani cu patru copii acasă, suferă din cauza refuzului mamei sale de a locui împreună cu ea: „Când trec pe lângă casa ei și o văd singură, mă șochează.”

Îngrijirea asistată și dileme etice

Un subiect sensibil în acest context este și cel al morții asistate, aflat în discuție în Anglia și Țara Galilor. Deși legea propusă se referă strict la cazuri terminale, criticii se tem că aceasta ar putea încuraja bătrânii să se considere poveri inutile pentru familie.

Poate singurul consens real este că îngrijirea – atât pentru tineri, cât și pentru vârstnici – a fost neglijată sistemic, fiind lăsată la marginea societății, în spatele ușilor închise, cu toate tensiunile și sacrificiile implicite.

Concluzie: Este nevoie de o viziune nouă

Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu perspectiva lui Goodhart, este clar că practicile și valorile noastre privind îngrijirea trebuie reexaminate profund.

Societatea are nevoie de o nouă viziune, care să pună în centrul ei demnitatea umană în toate etapele vieții.
Nimeni nu ar trebui să fie carnea dintr-un „sandviș demografic” care și-a depășit de mult termenul de valabilitate.