China susţine că Statele Unite nu au niciun drept să se amestece în problema sa cu Filipinele. Joe Biden: Angajamentul SUA privind apărarea Filipinelor este „de neclintit”
“SUA nu sunt parte în problema Mării Chinei de Sud, nu au niciun drept să se implice într-o problemă dintre China şi Filipine”, a răspuns în cadrul unei conferinţe de presă Mao Ning, purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, la o întrebare privind afirmaţia Statelor Unite că vor apăra Filipinele.
Între Beijing şi Manila au avut loc mai multe confruntări în zona maritimă respectivă, în special în apele disputate din jurul bancului Thomas Doi din Insulele Spratly. Duminica trecută, o navă chineză şi una filipineză s-au ciocnit, iar Filipinele au condamnat ‘în cel mai înalt grad’ ‘manevrele periculoase de blocare’ efectuate de chinezi.
„Promisiunea SUA de a apăra Filipinele nu trebuie să afecteze suveranitatea Chinei şi interesele sale maritime în Marea Chinei de Sud şi nu trebuie să permită şi să încurajeze pretenţiile ilegale ale Filipinelor”, a avertizat Mao.
Un purtător de cuvânt al ministerului filipinez de externe nu a răspuns imediat unei solicitări din partea Reuters de a comenta subiectul.
Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri, la Casa Albă, că angajamentul SUA privind apărarea Filipinelor este „de neclintit” şi a acuzat China că acţionează „periculos şi ilegal” în Marea Chinei de Sud. „Orice atac asupra aeronavelor, navelor sau forţelor armate filipineze vor atrage aplicarea (…) tratatului nostru de apărare reciprocă cu Filipinele”, a spus el într-o întâlnire cu premierul australian Anthony Albanese.
Washingtonul şi Manila au convenit recent asupra unor noi directive pentru Tratatul de Apărare Reciprocă din 1951. Acestea menţionează acum explicit că angajamentele de apărare reciprocă se vor aplica în cazul unui atac armat asupra oricăreia din cele două părţi, „oriunde în Marea Chinei de Sud”.