China critică declaraţia G7 drept ”plină de aroganţă, prejudecăţi şi minciuni”

Țările G7
Țările G7
17 iunie 2024, 14:12

China a reacţionat luni în mod vehement la declaraţia finală a liderilor din G7 care atacă Beijingul şi a afirmat că aceasta este „plină de aroganţă, prejudecăţi şi minciuni”, informează AFP.

„Declaraţia summitului G7 a manipulat încă o dată problemele legate de China, a calomniat şi atacat China, a reluat clişee care nu au nicio bază factuală, nicio bază juridică şi nicio justificare morală şi care sunt pline de aroganţă, de prejudecăţi şi minciuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Lin Jian, în timpul unei conferinţe de presă ordinare, scrie Agerpres.

China a fost ţinta unor virulente critici din partea liderilor statelor din G7 (SUA, Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit, Canada, Japonia), reuniţi vineri la Borgo Egnazia, lângă Bari, în sudul Italiei, într-un proiect de declaraţie finală.

Chiar dacă au afirmat că „aspiră la relaţii constructive şi stabile cu China”, a cărei „importanţă în comerţul mondial” o recunosc, liderii din G7 şi-au exprimat „îngrijorarea în faţa politicilor şi practicilor în afara pieţei”, care duc la „consecinţe la nivel mondial, distorsiuni ale pieţei şi o supracapacitate nefastă într-un număr tot mai mare de sectoare”.

De asemenea, G7 a îndemnat Beijingul „să se abţină (…) de la măsuri pentru controlul exporturilor, în special asupra minereurilor critice, care ar putea genera perturbări semnificative ale canalului de aprovizionare mondial”, în condiţiile în care China a impus restricţii asupra exporturilor de minereuri cruciale pentru sectoare precum vehicule electrice şi telecomunicaţii.

G7 a mai evocat în proiectul său de declaraţie ajutorul chinez pentru efortul de război rus, situaţia militară şi diplomatică din Indo-Pacific, cu accent pe disputele teritoriale dintre Beijing şi vecinii săi, printre care Taiwanul, şi securitatea căilor maritime în Marea Chinei de Sud.

„Îndemnăm China să înceteze transferuri (…) de componente de arme şi de echipamente care alimentează sectorul de apărare rus”, se spune în declaraţie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite