China califică acțiunea SUA în Venezuela drept „o utilizare flagrantă a forței împotriva unui stat suveran”
China a condamnat acțiunea Statelor Unite în Venezuela într-un comunicat emis de Ministerul de Externe şi citat de CNN.
„China este profund șocată de utilizarea flagrantă a forței de către SUA împotriva unui stat suveran și de acțiunile împotriva președintelui său (Nicolás Maduro)”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului într-o postare pe X.
„Asemenea acte hegemonice ale SUA încalcă grav dreptul internațional și suveranitatea Venezuelei și amenință pacea și securitatea în America Latină și regiunea Caraibelor. China se opune ferm acestora. Facem apel la SUA să respecte dreptul internațional și scopurile și principiile Cartei ONU și să înceteze încălcarea suveranității și securității altor țări”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

