China a finalizat structura celui mai înalt pod din lume: 625 de metri, dublul Turnului Eiffel
China a finalizat construcția celui mai înalt pod din lume, o adevărată minune inginerească ridicată peste defileul Huajiang. Structura impresionantă măsoară 625 de metri înălțime și aproape 3 kilometri lungime – de două ori mai înaltă decât Turnul Eiffel, scrie agenția Xinhua.
Pentru a demonstra siguranța construcției, autoritățile au efectuat un test spectaculos: 96 de camioane cu o greutate totală de 3.360 de tone au fost urcate simultan pe pod. Pe parcursul a cinci zile, inginerii au verificat rezistența în punctele considerate vulnerabile, iar structura a trecut cu succes fiecare probă.
Podul a fost construit în 3 ani și jumătate, în condiții dificile, și reprezintă nu doar un simbol al performanței inginerești chineze, ci și o infrastructură strategică, menită să faciliteze transportul și legăturile economice în regiune.
Guizhou, o provincie în care 92,5% din suprafață este acoperită de munți și dealuri, a construit aproape 30.000 de poduri din anii ’70 încoace, găzduind acum aproape jumătate dintre cele mai înalte 100 de poduri din lume. Extinderea rețelei rutiere, care a depășit 220.000 km, a transformat zonele odinioară izolate și a accelerat dezvoltarea economică și socială a regiunii.
China has built the tallest bridge in the world
— NEXTA (@nexta_tv) September 15, 2025
A massive structure was laid across the Huajiang Canyon, standing 625 meters high and nearly 3 kilometers long — twice the height of the Eiffel Tower.
To prove its reliability, 96 trucks with a total weight of 3,360 tons drove… pic.twitter.com/3douxjAYMN

