Cetățeni americani răpiți de Hamas: Biden spune că va face „tot ce-i stă în putere” pentru a-i elibera

Președintele SUA Joe Biden
Președintele SUA Joe Biden
13 octombrie 2023, 21:27

Joe Biden a purtat vineri o discuţie de la distanţă cu familiile celor 14 cetăţeni americani despre care SUA nu ştiu nimic la aproape o săptămână, de la atacul lansat de Hamas împotriva Israelului, a anunţat Casa Albă.

Potrivit celui mai recent bilanţ, 27 de americani au fost ucişi, iar alţii sunt ţinuţi ostatici de gruparea islamistă palestiniană, dar Washingtonul nu a precizat deocamdată câte din cele 14 persoane date dispărute se află în această situaţie.

Vom face tot ce ne stă în putere pentru a-i aduce acasă dacă îi putem găsi„, a declarat Joe Biden, în foarte scurtul extras difuzat de CBS.

Întregul interviu urmează să fie difuzat duminică.

Familiile „trebuie să ştie că preşedintelui Statelor Unite îi pasă profund de ceea ce li s-a întâmplat”, a declarat Biden. Ceea ce a făcut gruparea palestiniană „nu este nici măcar comportament uman. Este barbarie pură”, a condamnat el.

De la începutul ostilităţilor declanşate la 7 octombrie de un atac sângeros al Hamas dinspre Fâşia Gaza, cel puţin 1.300 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Israel, potrivit armatei israeliene.

Potrivit responsabililor palestinieni, 1.799 de persoane, între care 583 de copii, au murit ca urmare a bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza.

Hamas a declarat că deţine aproximativ 150 de ostatici. Treisprezece dintre aceştia, inclusiv străini, ar fi fost ucişi în loviturile israeliene asupra Gaza, a anunţat vineri Hamas.

Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite