Cererea de suspendare a lui Klaus Iohannis nu a ajuns în plen. Fără 2 semnături de la SOS, suspendarea e amânată
Opoziția nu a reușit să pună pe ordinea de zi a camerelor reunite ale Parlamentului cererea de suspendare a Președintelui României. Discuțiile din birourile permanente s-au lăsat cu țipete și scandal, după ce parlamentarii puterii au refuzat să recunoască semnăturile adăugate astăzi. Reprezentanții AUR, SOS şi POT spun că nu renunță și vor relua procedura. Parlamentarii USR se alătură și ei inițiativei.
Scandalul a pornit de la numărul de semnături depuse pentru propunerea de suspendare a președintelui României.
Potrivit Constituției, este nevoie de o treime din numărul parlamentarilor, adică 155. Atâtea erau inițial anexate cererii depuse de AUR, SOS și POT. Însă doi parlamentari din partidul Dianei Șoșoacă au demisionat între timp.
Dumitru Coarnă, deputat AUR: Doi trădători, și-au retras semnăturile, dar am completat. A venit doamna de la SOS și încă doi de la USR.
Ionuţ Moşteanu, deputat USR: Cererea trebuie să ajungă în plen, dacă asta e problema, USR dă două semnături, trei, câte e nevoie.
Semnăturile adăugate pe loc nu au fost însă acceptate de parlamentarii coaliției de guvernare. Aceștia au respins prin vot punerea cererii de suspendare pe ordinea de zi a camerelor reunite.
Inițiatorii demersului de suspendare a președintelui spun că vor pune din nou cererea în discuția conducerii Parlamentului.
Ideea că președintele Klaus Iohannis ar trebui să plece de la Cotroceni are însă adepți și în rândul coaliției de guvernare, cum ar fi Kelemen Hunor.
La ora acestor dezbateri, Klaus Iohannis era la Ambasada Germaniei, unde semna în cartea de condoleanțe deschisă pentru fostul președinte Horst Kohler.
Săptămâna trecută, la Bruxelles, Iohannis a declarat că nu intenționează să demisioneze, pentru că prelungirea mandatului său este în acord cu Constituția.

