Centrul de suport tehnic al STS, pregătit să acorde asistenţă personalului din secţiile de votare
Centrul de suport tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale este pregătit să acorde asistenţă personalului din secţiile de votare pentru utilizarea echipamentelor şi a aplicaţiei pentru verificarea dreptului de vot.
Purtătorul de cuvânt al STS, Cătălin Chirca, a declarat, sâmbătă, că au fost transmise tablete pentru fiecare secţie de votare din ţară şi din străinătate.
„Am instruit peste 50.000 de persoane care vor utiliza sistemele informatice şi aplicaţiile pe care noi le-am dezvoltat şi le-am pus la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente. Vorbim de operatori de calculator care se vor afla în fiecare secţie de votare din ţară şi de membrii operatori de calculator care se vor afla în secţiile de votare din străinătate. De asemenea am purtat instruiri la nivel naţional, dar şi la nivel de străinătate, cu preşedinţii secţiilor de votare şi locţiitorii acestora, astfel încât să poată să utilizeze cu succes aceste instrumente”, a spus Chirca într-o conferinţă de presă la sediul centrului de suport tehnic al STS, potrivit Agerpres.
El a adăugat că din acest centru de suport tehnic se va oferi se îndrumare atât pe linie tehnică, cât şi pe celelalte problematici.
„Vorbim de asistenţă privind operaţiunile electorale unde putem să le facem legătura cu AEP, prin completarea proceselor verbale pentru Institutul Naţional de Statistică şi, bineînţeles, îndrumare pe tot ceea ce înseamnă utilizarea tabletelor şi instrumentelor IT puse la dispoziţie de către instituţia noastră”, a subliniat purtătorul de cuvânt al STS.
Coordonatorul operaţional al activităţilor de suport tehnic pentru alegerile din data de 9 iunie, generalul Remi Manda, a explicat că acest call center este constituit pentru Bucureşti – Ilfov şi străinătate, dar poate veni şi în sprijinul celorlalte centre de suport tehnic din judeţe.
„Avem call center în fiecare judeţ, apelurile sunt preluate la nivelul fiecărui judeţ şi rezolvate punctual. În principiu, noi aşteptăm apeluri pe parte tehnică pentru a veni în sprijinul celor care operează echipamentele puse la dispoziţie de către noi. Ne aflăm în preziua alegerilor la ora la care operatorul de calculator se află în secţia de votare alături de preşedintele secţiei şi de ceilalţi membri şi desfăşoară activităţi specifice. (…) Întrucât la ora 22,00, astăzi, începe votarea în străinătate, cu primele secţii de votare din Noua Zeelandă, vom avea aici personal la toate consolele pentru a deservi şi să venim în sprijinul operatorilor de calculator pe întreaga perioadă a procesului electoral. Capacitatea maximă a acestui call center este de 120 de persoane. Pentru o intervenţie rapidă, noi, în momentul de faţă, avem, la nivelul Bucureştiului şi judeţul Ilfov, 12 centre de intervenţie tehnică care sunt distribuite în zonele care să permită acces şi intervenţie imediată”, a spus Remi Manda.
Acesta a subliniat că se estimează un flux masiv de apeluri către centru la prima oră a dimineţii de duminică, la deschiderea secţiilor de votare, atât în ţară, cât şi în străinătate.