Cel puțin 13 persoane au murit în Peru, într-un accident de autocar

Accidentul a avut loc dimineaţa, când un autocar care transporta aproximativ 50 de pasageri din oraşul andin Vilcashuaman către Lima s-a răsturnat şi a căzut 200 de metri. S-a întâmplat în regiunea andină Huancavelica, din sud-estul ţării.
„Anunţăm13 morţi şi 5 răniţi grav în urma accidentului şi a căderii unui autocar într-o prăpastie pe autostrada Los Libertadores”, a declarat un oficial local.
Poliţişti şi pompieri s-au deplasat la faţa locului. Răniţii au fost transferaţi în oraşul Pisco.
Accidentele rutiere sunt frecvente în Peru, în principal din cauza vitezei excesive şi a stării necorespunzătoare a drumurilor.
Sursa: Agerpres