„Cel mai mult îmi doresc să trăim. Suntem însă cu gândul la cei rămași acasă, la casa noastră, la țara noastră”. Povestea unei familii refugiate din Ucraina, care și-a găsit adăpost la Baia Mare

În apartamentul din Baia Mare în care sta Natalia Zon, o ucraineancă de 29 de ani din Nikolaev, se aud râsete și glasuri vesele de copii. Sunt în vizită sora ei mai mare și nepoții. Toți sunt bucuroși că pot trăi în siguranță, chiar dacă sunt departe de casă.

” – Era frumos, ne trăiam viața fiecare, eu, mama, sora mea.

– Ce planuri de viitori aveați ?

– Ne bucuram de viață, de copii, de familie. Niciodată nu ne-am gândit că va fi război și noi vom ajunge în situația asta, dimpotrivă.„

Pentru Zvitlana Zon, mama celor două surori, care nu a ieșit niciodată din țară, emoțiile au fost cu atât mai mari.

„Iubesc poporul român și pe toți oamenii de aici că ne-au primit cu multă căldură și cu drag. Nu m-am gândit niciodată că voi veni în România, pentru că nu am părăsit niciodată Ucraina. Nu știu cum să mulțumesc poporului român și celor care ne-au ajutat, cum este Iulia, de la Asociația ‘Salvați Copiii’, și celorlalți pe care i-am întâlnit aici.„

„Când au început alarmele, la 4 dimineața, nu am știut ce se întâmplă, nu am știut ce să facem. Am căutat să ne luam hainele, documentele. Ne-am gândit la cei dragi, la ce fac ei. A fost panică„, își amintește Natalia.

Anastasiia Bilenets, sora Nataliei: „Cel mai mult îmi doresc să trăim. (…) Suntem însă cu gândul la cei rămași acasă, la casa noastră, la țara noastră, pentru că acolo sunt toți cei dragi, soțul meu, toți cei pe care îi prețuim și îi iubim.„

Bunica paralizată, mama și cele două fiice, împreună cu 3 copii minori au ajuns mai întâi la Târgu Lăpuș. Au fost ajutate de organizația Salvați Copiii să se mute în Baia Mare. Acolo au cunoscut-o pe Iulia, o membră a organizației, cu care fetele s-au împrietenit.

Anastasiia Bilenets: „A fost foarte greu pentru noi să venim aici cu 3 copii și mama bolnavă. După ce am locuit două luni de zile la Târgu Lăpuş, am avut neapărată nevoie de medic. Atât pentru mama, dar și pentru fiul meu cel mic, care trebuia operat de hernie. Așa am găsit-o pe Iulia, care ne-a ajutat. Nu aveam niciun ban. Iulia ne-a ajutat cu îmbrăcăminte, cu mâncare, cu pamperși, cu ce s-a putut.”

Femeile sunt recunoscătoare că datorită ajutorului primit, copiii sunt bine.

Kristina, fiica Nataliei s-a înscris la un club de karate din Baia Mare, ca să continue sportul pe care îl practica acasă.

„Da, ne gândim mereu că ne vom întoarce acasă când războiul se va termina, la prietenii, la rudele noastre, din păcate nu ne vom putea întâlni cu cei care au murit. Dar cu siguranță nu vom uita prietenii dragi pe care îi avem aici„, spune Natalia Zon.

Prietenii pe care și i-au făcut aici sunt membri ai Asociației „Salvați Copiii”.

Iulia Blaga, Asociația Salvați Copiii, Centrul de la Baia Mare: „M-am înțeles destul de greu, pentru că nu vorbeau engleză. Am luat legătura cu alți ucraineni care erau cazați în aceeași locație și cu ajutorul lor m-am putut înțelege cât de cît cu ei, până s-a externat Natalia cu băiețelul din spital. (…) Eu zic că familia aceasta s-a adaptat la cultura noastră, sunt femei puternice, care cresc 3 copii și au grijă și de bunica imobilizată în scaun cu rotile.”

Generozitatea celor care le-au sărit în ajutor cu hrană, îmbrăcăminte, servicii de educație, a mai atenuat șocul schimbărilor. Dar întreaga familie visează la ziua în care va fi pace și se va întoarce acasă.