Cel mai mare exercițiu militar francez, la final. Peste 12.000 de militari, inclusiv din mai multe țări NATO, au participat la manevre ample, timp de mai multe luni

9 mai 2023, 19:59

Exercițiul Orion a început în februarie și s-a încheiat la începutul lunii mai. Potrivit armatei franceze, a avut patru faze, la care au participat și aproximativ 2.000 de militari din 14 țări aliate, inclusiv Belgia, Germania, Grecia, Spania, Marea Britanie și SUA. De-a lungul celor trei luni, participanții au simulat lupte urbane, operațiuni de suport logistic și evacuare medicală.

Gl. Pierre Fauch, armata franceză: Ce e foarte important în faza aceasta a exerciţiului Orion este că desfăşurăm în teren întregi unităţi, cum ar fi o brigadă mecanizată, lucrăm cu aliaţii pentru aprovizionarea cu combustibil, apă, provizii şi ne antrenăm împreună pentru o amenințare majoră.

Mr. Matthew Paterson, armata britanică: Este şi un beneficiu mai mare al interoperabilităţii. O brigadă britanică, în interiorul unei divizii franceze, poate funcţiona. Răspunsul este că funcţionează şi se întâmplă asta pentru că toţi folosim procedurile standardizate ale NATO.

La exercițiul Orion 2023 au luat parte peste 2.500 de vehicule tactice, 40 de elicoptere, 50 de avioane de vânătoare și 10 de transport. A fost cea mai mare mobilizare de forțe a armatei franceze din ultimele decenii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite