Cea mai mare platformă web ilegală, prin care utilizatorii puteau lansa atacuri cibernetice, destructurată în urma unei operaţiuni în 19 state, inclusiv în România
Poliţia Română a făcut 10 percheziţii pentru a-i depista pe utilizatorii celei mai mari platforme web ilegale, prin intermediul căreia utilizatorii puteau lansa atacuri cibernetice. Perchezițiile au avut loc în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Prahova, Timişoara, Constanţa, Teleorman, Satu Mare, Brăila, relatează News.ro. De asemenea, au fost făcute demersuri pentru încetarea funcţionării altor două platforme ce ofereau servicii ilegale. 13 persoane au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Bucureşti.
Poliţia Română, alături de autorităţi din alte 18 state, de pe patru continente, a participat la o activitate în cadrul programului european EMPACT, prioritatea Cybercrime Attacks against Information System.
Cele 10 percheziții declanșate sub coordonarea DIICOT au vizat adresele de reşedinţă ale unor utilizatori ai platformei web. Totodată, au fost făcute demersuri pentru încetarea funcţionării altor două platforme de tip stresser, ce ofereau servicii ilegale, în special utilizatorilor din România.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor, care sunt în prezent sub analiza specialiştilor.
13 persoane, cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, au fost conduse pentru audieri la DIICOT – Structura Centrală.
Dosarul a pornit în aprilie 2018, când Poliţia olandeză a demarat, împreună cu autorităţile din Marea Britanie şi coordonate de Europol, verificarea unei platformei ilegale, prin intermediul căreia utilizatorii înregistraţi puteau lansa atacuri de tip DdoS (Distributed Denial of Service).
În urma acţiunii, au fost obţinute date cu privire la aproximativ 151.000 de utilizatori.
„Practic, DDoS-for-hire presupune că o persoană, pentru o taxă nominală, poate bloca traficul unor întregi reţele şi site-uri. Potenţialele daune asupra victimelor pot fi considerabile, îngrădind accesul cetăţenilor la serviciile oferite de bănci, instituţii guvernamentale, spitale sau forţele de ordine”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.
La acţiune au participat autorităţi din România, Belgia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Slovenia, Suedia, Australia, Columbia, Serbia, Elveţia, Norvegia şi din Statele Unite ale Americii.