Ce prevede Articolul 4 din Tratatul NATO. Explicații: consultări între aliați, nu răspuns militar automat

Un mecanism politic și diplomatic în astfel de situații este invocarea Articolului 4 din Tratatul Nord Atlantic, care poate fi folosit în momente de criză, pentru coordonarea unei reacții comune în cadrul Alianței. Articolul 4 nu înseamnă intrarea automată într-un conflict și nici declanșarea apărării colective.

Articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord permite oricărui stat membru NATO să ceară consultări cu aliații atunci când consideră că îi sunt amenințate integritatea teritorială, independența politică sau securitatea. Mecanismul este unul politic și diplomatic și poate fi folosit în momente de criză, pentru coordonarea unei reacții comune în cadrul Alianței.

Textul oficial al Articolului 4 prevede că „părțile se vor consulta ori de câte ori, în opinia vreuneia dintre ele, este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăreia dintre părți”.

În practică, Articolul 4 nu înseamnă intrarea automată într-un conflict și nici declanșarea apărării colective.

El permite însă unui stat aliat să aducă situația în atenția Consiliului Nord-Atlantic, principalul organism de decizie politică al NATO, pentru ca aliații să analizeze amenințarea și să decidă eventuale măsuri comune.

În contextul incidentului de la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe, invocarea Articolului 4 ar însemna consultări oficiale ale României cu ceilalți aliați privind riscurile la adresa securității naționale și a Flancului Estic.

România ar putea cere, în acest cadru, sprijin suplimentar, inclusiv măsuri pentru întărirea apărării aeriene și antidrone.

Articolul 4 este diferit de Articolul 5, cea mai cunoscută prevedere a Tratatului NATO. Articolul 5 reprezintă clauza de apărare colectivă și prevede că un atac armat împotriva unui stat membru este considerat un atac împotriva tuturor aliaților.

Prin comparație, Articolul 4 este un apel la consultare politică în fața unei amenințări, în timp ce Articolul 5 se referă la apărare colectivă în cazul unui atac armat. Orice măsură decisă în cadrul NATO este luată prin consens, adică prin acordul tuturor statelor membre.

Articolul 4 a mai fost invocat în trecut de state membre aflate în situații de criză la frontieră sau în fața unor amenințări directe de securitate.

Scopul său este ca aliații să fie informați rapid, să își coordoneze pozițiile și, dacă este cazul, să adopte măsuri de descurajare și apărare.