Ce nu s-a văzut la depunerea jurământului. Cum au fost făcute pozele de grup de la Palatul Cotroceni
A fost o ceremonie de învestitură clasică, potrivită tuturor regulilor protocolului, aproape previzibilă, până la un punct, cel final, discursul preşedintelui Klaus Iohannis, după ce miniştrii au depus jurământul, a transmis Ramona Avramescu, pentru Telejurnal. Până atunci atmosfera a fost cumva previzibilă. Miniştrii, care mai emoţionaţi, care mai dezinvolţi, au depus jurământul. Unii au uitat să pună mâna pe Biblie, alţii s-au închinat foarte evlavios.
A fost evidentă o atmosferă rece, nu au fost efuziuni, nu au fost zâmbete, era evidentă această răceală între preşedinte şi membrii guvernului.
Dar, după ce şeful statului le-a spus premierului şi membrilor cabinetului săi ce aşteptări are de la noul guvern, a urmat un moment atipic: şeful statului s-a adresat direct lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD, care a fost invitat la această ceremonie în calitate de şef al Camerei Deputaţilor. I-a numit „musafiri” şi pe el şi pe Călin Popescu Tăriceanu – şeful Senatului, şi i s-a adresat direct lui Liviu Dragnea, foarte ironic. A fost evidentă ironia şefului statului, a fost evidentă şi răceala cu care Liviu Dragnea primit această remarcă, după cum a fost evidentă şi stupoarea celorlalţi membri ai Cabinetului, care nu ştiau ce să facă, nu ştiau care e punctul următor din protocol, pentru că nu fuseseră instruiţi în sensul acesta, cum se întâmplă de obicei.
Atunci preşedintele i-a invitat să facă o poză împreună, fără să le ofere tradiţionala şampanie, s-a văzut foarte clar ezitarea membrilor guvernului, şi chiar şi a premierului, care s-au uitat imediat către Liviu Dragnea, aflat în partea opusă a sălii. Sorin Grindeanu i-a făcut un semn discret şefului PSD să se alăture pozei, acesta nu a făcut-o, preşedintele a făcut o poză rapidă cu ceilalţi membri ai Guvernului, a venit apoi şi ne-a salutat pe noi, jurnaliştii care eram în sală şi a părăsit Sala Unirii, unde a avut loc ceremonia.
După aceea, Liviu Dragnea a făcut şi el o poză cu ceilalţi membri ai Guvernului, cu premierul, fix în locul unde mai devreme aceştia se fotografiaseră cu preşedintele.