Ce doresc liderii NATO de la Biden? Analist: O garanție privind testul celor 6 minute

Ochii a mai mult de 30 de șefi de guvern vor fi ațintiți zilele acestea, când NATO își sărbătorește cea de-a 75-a aniversare, asupra unei singure figuri, cu voce răgușită și picioare rigide. Joe Biden este cu șase ani mai în vârstă decât organizația, a cărei misiuni este apărarea Occidentului, și este greu să nu te gândești că amândoi se află sub supravegherea medicului, scrie analistul Roger Boyes într-un editorial din The Times.

De câteva săptămâni – mai ales de la dezbaterea televizată cu Donald Trump – sănătatea mintală a liderului american a fost analizată la microscop. Cel mai recent diagnostic din presă, boala Parkinson, se bazează pe vizitele frecvente la Casa Albă ale unui neurolog important. Acest lucru l-a determinat pe medicul personal al președintelui să emită o dezmințire neobișnuit de detaliată. Ultimul său control nu a relevat niciun semn de „tulburări cerebeloase sau alte tulburări neurologice centrale”, a declarat medicul.

Deci, este în regulă? Asta vor dori să afle liderii NATO reuniți la Washington (precum și agențiile de informații din Rusia și China). Este un moment important. Dezbaterea privind sănătatea și vârsta a fost privită în mare parte prin prisma interesului intern, acela de-a vedea dacă Biden îl poate învinge pe Trump în noiembrie. Liderii NATO sunt, desigur, preocupați și de acest aspect – o parte din misiunea summitului este de a proteja în liniște alianța împotriva lui Trump, asigurându-se că aceasta poate supraviețui perturbărilor inevitabile în cazul în care acesta câștigă. Dar ei vor dori să privească dincolo de poticnirile fizice și verbale.

Contează lentoarea vârstei în contextul unei alianțe? La urma urmei, liderii străini au găsit modalități (adesea lingușitoare) de a trece peste obiceiurile și izbucnirile ciudate ale lui Trump, la fel cum s-au obișnuit cu siestele lungi ale lui Ronald Reagan. Mesajul electoral al lui Trump prezintă neajunsurile lui Biden ca și cum ar fi fost un eșec al virilității într-o lume a liderilor puternici. Iar Trump consideră că propriul său palmares la președinție – uciderea cu drona a comandantului iranian Qassem Soleimani, de exemplu – arată că poate lua decizii rapide în calitate de comandant suprem. Dar pentru aliații Washingtonului este vorba de mai mult decât de rapiditatea procesului decizional. Chiar și liderii în vârstă de 60 de ani prezenți la summit (suficient de tineri pentru a fi copiii lui Biden) își vor de vorbele disperate ale lui Reagan despre cele șase minute de care dispune un președinte pentru a răspunde la un atac nuclear. „Cum poate cineva să aplice rațiunea într-un astfel de moment?” s-a întrebat Reagan în memoriile sale.

Aliații sunt preocupați de facultățile mintale, de consilierii aleși cu înțelepciune. Înțelege președintele la timp faptele sensibile care îi sunt prezentate? Cât de nesăbuit ar fi răspunsul său?

Pariul lui Putin

Aceștia sunt factorii care cântăresc în balanță, mai degrabă decât fluența în dezbateri. În mod esențial, aliații apreciază consecvența sprijinului. Mulți, și nu numai în cadrul NATO, au fost îngrijorați de retragerea bruscă a lui Biden din Afganistan. Cu toate acestea, pare clar că guvernul de la Kiev preferă abordarea lui Biden, chiar dacă pachetele sale de ajutor au fost blocate de congresmenii republicani. Îndoielile Ucrainei se referă mai degrabă la o combinație între oboseala generată de război în rândul unui număr tot mai mare de aliați occidentali și un președinte american care, odată cu înaintarea în vârstă, devine mai reticent față de riscuri.

Acesta este pariul de toamnă al lui Vladimir Putin: un Biden extenuat face loc unui Trump dornic să încheie rapid un acord de pace cu Kremlinul. Ascensiunea partidelor pro-ruse de extremă dreaptă în Europa afectează, de asemenea, consensul potrivit căruia Ucraina este un război care merită purtat.

Prin urmare, summitul NATO trebuie nu numai să se protejeze împotriva unei victorii a lui Trump, ci să devină subtil și rezistent la Biden. Acest lucru aduce împreună agende diferite. Pentru început, trebuie să existe contribuții europene mai convingătoare la cheltuielile pentru apărare – 23 din cei 32 de aliați cheltuiesc aproximativ sau mai mult decât procentul promis de 2 % din PIB pentru apărare. Trebuie mai mult. NATO va promite 43 de miliarde de dolari pentru un pachet de sprijin ucrainean care va dura un an. De asemenea, NATO urmează să coordoneze livrările militare către Ucraina prin intermediul unei agenții specializate, condusă de un general american. Ideea? Să se evite blocajele care au apărut anul acesta din cauza rezistenței Congresului. Ucrainei urmează să i se ofere o „punte” către aderarea la NATO, un grad de integrare care este încă departe de aderarea la alianță.

Nu va fi suficient dacă un nou președinte Trump se întoarce la dogma sa din primul mandat („Nu dau doi bani pe NATO”, i-a spus el faimosului său consilier pentru securitate națională John Bolton). Ucraina se va prăbuși, NATO se va micșora, dacă va reuși. Problema Biden este mai puțin apocaliptică. Un președinte bolnav poate acționa în continuare ca un lider de război. După cum a scris David Owen în cartea „In Sickness and in Power”, uneori liderii își găsesc noi puncte forte prin confruntarea cu boala. După atacul japonez asupra Pearl Harbor, Winston Churchill (pe atunci în vârstă de 67 de ani) a luat trenul spre Scoția, s-a îmbarcat pe un vas de luptă, a traversat Atlanticul agitat, a luat cina cu Roosevelt, a suferit un ușor atac de cord în dormitorul său – și s-a prefăcut că nu s-a întâmplat nimic.

Biden, deși cu zeci de ani mai în vârstă decât Churchill, a avut o rutină asemănătoare – a zburat anul trecut la baza aeriană Ramstein din Germania, apoi în sudul Poloniei, a luat un tren de noapte până la Kiev, apoi a purtat ore întregi de discuții cu Zelensky. Niciun președinte de la Lincoln încoace nu a mai ajuns într-o zonă de luptă unde nu există o prezență militară americană.

Dilema pentru NATO, în cazul în care va Biden câștiga un nou mandat de comandant suprem, se concentrează pe cum va fi în 2027, să zicem, dacă izbucnește un război în Indo-Pacific, dacă China face presiuni pentru Taiwan și Putin este încă la pândă? Câte apeluri la ora 3 dimineața poate prelua? Acestea nu sunt doar solicitări ale corpului îmbătrânit al unui om, ci și presiuni pe o alianță care garantează apărarea colectivă a Occidentului.

Totul începe să semene cu un joc de noroc cu miză mare.