CCR: Legea privind administrarea porturilor – neconstituţională

Portul Mangalia
Portul Mangalia
15 februarie 2023, 15:13

Potrivit unui comunicat al CCR transmis Agerpres, judecătorii constituţionali, cu unanimitate de voturi, au admis obiecţia formulată de preşedintele României şi au constatat că este neconstituţională Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei 21/1996.

„În esenţă, Curtea a reţinut că intervenţia Parlamentului în cadrul procedurii de reexaminare a legii solicitată de Preşedintele României s-a făcut cu depăşirea limitelor cererii de reexaminare, iar soluţia legislativă pentru care Parlamentul a optat denotă o nouă voinţă politică, exprimând o altă viziune decât cea cuprinsă în legea adoptată iniţial. O astfel de situaţie echivalează cu crearea de novo a unei dispoziţii legale, într-o modalitate care eludează cadrul constituţional, fiind sustrasă mecanismelor democratice care asigură, în spiritul art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, separaţia puterilor în stat, dar şi echilibrul şi controlul reciproc, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală care conferă Preşedintelui României dreptul de a solicita reexaminarea legii transmisă spre promulgare”, se precizează în comunicat.

Şeful statului a trimis CCR, la finalul anului trecut, o sesizare de neconstituţionalitate privind actul normativ, după ce acesta fusese reexaminat de Parlament la solicitarea sa. „Parlamentul a modificat condiţiile privind selecţia membrilor organelor de conducere, adoptând o lege cu un conţinut diferit faţă de forma iniţială şi, pe cale de consecinţă, o nouă soluţie legislativă neavută în vedere de cererea de reexaminare”, a explicat Iohannis, în sesizarea transmisă CCR.

Preşedintele ceruse reexaminarea pe motiv că în cuprinsul unor dispoziţii se foloseşte o terminologie neclară în privinţa domeniilor de studii şi, având în vedere importanţa, rolul şi atribuţiile membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare, este necesară menţionarea expresă a acestora în cadrul condiţiilor de selecţie.

În cererea de reexaminare, preşedintele indica impactul noilor condiţii şi al diminuării unor cerinţe privind experienţa profesională.

Prin OUG nr. 160/2020 s-a urmărit crearea cadrului legal necesar aplicării Regulamentului (UE) 2017/ 352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite