CCR discută pe 24 iunie sesizarea ICCJ pe modificarea legislaţiei penale care reglementează procedura de cameră preliminară

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 24 iunie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu o lege care aduce modificări Codului de procedură penală, prin care parlamentarii au instituit o procedură mai rapidă în faza de cameră preliminară a proceselor în instanţe, au precizat, luni, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Vinerea trecută, Înalta Curte, în cadrul Secţiilor Unite, a decis sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, votat recent în Parlament.

Legea a fost adoptată de Senat pe 16 martie şi de Camera Deputaţilor pe 13 mai, fiind iniţiată de 43 de deputaţi şi senatori de la toate partidele.

Proiectul introduce mai multe modificări în Codul de procedură penală, printre care noi drepturi pentru victimele agresiunilor, însă ICCJ a atacat la CCR doar partea care se referă la procedura de cameră preliminară.

Concret, proiectul votat în Parlament impune o procedură mai rapidă în faza de cameră preliminară, pentru a nu mai depăşi durata de maxim 60 de zile, cum se întâmplă în prezent.

Astfel, una dintre modificări se referea la art. 343, cu următorul cuprins: „(1) Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă. (2) Pentru respectarea dispoziţiilor alin. (1) judecătorul de cameră preliminară are îndatorirea să ia din timp toate măsurile necesare pentru asigurarea apărării obligatorii, dacă este cazul, şi pentru ca la termenul fixat procedura de citare să fie legal îndeplinită, iar soluţionarea cererilor şi excepţiilor să nu sufere amânare. (3) În cazul în care, deşi procedura de citare este legal îndeplinită, soluţionarea cererilor şi excepţiilor nu se poate realiza la termenul stabilit potrivit dispoziţiilor art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară acordă termen în continuare, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate. Cu excepţia termenului prevăzut la art. 345 alin. (3), termenele sunt stabilite în zile succesive. Pentru motive întemeiate, termenele în continuare în camera preliminară pot fi stabilite în zile nesuccesive, între care nu poate fi un interval mai mare de 7 zile. (4) Citaţiile pentru termenul stabilit potrivit dispoziţiilor art. 344 alin. (4) conţin menţiunea referitoare la acordarea termenelor în continuare şi atenţionarea că pentru termenele stabilite ulterior nu se vor emite alte citaţii, părţile şi subiecţii procesuali având obligaţia de a urmări parcursul dosarului. (5) Termenele de judecată în camera preliminară pot fi stabilite după un interval mai mare de 7 zile numai dacă probele încuviinţate sau măsurile dispuse, prin natura lor, împiedică stabilirea unui termen mai scurt (…)”.

În sesizarea trimisă la CCR, ICCJ susţine că modificările propuse la Codul de procedură penală sunt neconstituţionale pentru că afectează coerenţa procedurii penale şi drepturile procesuale ale părţilor.

„Viciile de neconstituţionalitate se referă la nesocotirea principiilor constituţionale ale legalităţii şi clarităţii legii, egalităţii în drepturi, respectării dreptului la apărare, la un proces echitabil şi înfăptuirii justiţiei într-un stat de drept”, spune Înalta Curte într-un comunicat de presă.

În continuare, ICCJ precizează care sunt aspectele din lege pe care le consideră neconstituţionale:

* Reunirea şi disjungerea cauzelor în camera preliminară.

Legea introduce posibilitatea reunirii/disjungerii cauzelor în camera preliminară, dar fără corelare cu regulile existente. Judecătorul de cameră preliminară ar ajunge să intre indirect pe fondul cauzei, deşi rolul lui se rezumă la verificarea legalităţii urmăririi penale. Apar blocaje practice: la ce parchet se restituie cauza, cum se separă dosarele reunite, cum se evită soluţiile contradictorii.

În opinia ICCJ, reglementarea cuprinsă la pct. 2 din Lege, care prevede introducerea unui nou alineat la art. 43, alin. (4), potrivit căruia „(4) Prevederile alin. (1) – (3) se aplică şi în procedura camerei preliminare. Reunirea nu se poate dispune în contestaţia formulată împotriva încheierilor prevăzute la art. 346”, ridică probleme de neconstituţionalitate din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât soluţia legislativă este necorelată cu arhitectura actuală a procedurii camerei preliminare şi cu competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară, neintegrându-se organic în cadrul normativ existent.

Astfel, actul normativ implică o modificare a competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară care, în analiza sa, va fi ţinut să antameze fondul cauzei, deşi, potrivit art. 3 şi art. 54 din Codul de procedură penală, acesta îndeplineşte funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, fiind competent să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală.

Conform ICCJ, aceleaşi vicii de neconstituţionalitate sunt identificate şi în privinţa reglementării de la pct. 3 al actului normativ adoptat, în conformitate cu care „(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător în procedura de cameră preliminară. Disjungerea cauzei se dispune şi atunci când numai pentru unele dintre infracţiuni sau numai pentru unii inculpaţi se impune restituirea cauzei la parchet. În cazurile prevăzute la art. 43 alin. (1), judecătorul de cameră preliminară dispune, dacă este cazul, restituirea întregii cauze la parchet”.

„În arhitectura actuală a procesului penal, potrivit art. 46 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa poate dispune disjungerea cauzei pentru unii dintre inculpaţi sau pentru unele infracţiuni, atunci când această măsură este necesară pentru buna desfăşurare a judecăţii. Totodată, conform art. 63 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 46 se aplică şi în cursul urmăririi penale. Cu toate acestea, nici dispoziţiile menţionate şi nici normele care reglementează procedura camerei preliminare nu conţin o normă de trimitere care să permită aplicarea instituţiei disjungerii şi în această fază procesuală”, precizează ICCJ.

* Eliminarea citării la termenele ulterioare în procedura de cameră preliminară.

Noua regulă spune că, după primul termen, părţile trebuie singure „să urmărească parcursul dosarului”. Norma este vagă şi neclară. Se afectează dreptul la apărare şi procesul echitabil, deoarece părţile nu mai sunt citate nemaiavând posibilitatea să afle termenele noi stabilite în continuare. Sunt dezavantajate persoanele vulnerabile: deţinuţi, vârstnici, victime, persoane care nu au acces la internet sau nu deţin cunoştinţele digitale pentru utilizarea platformelor.

* „Autoritatea de lucru judecat” în camera preliminară.

Legea face definitive concluziile judecătorului de cameră preliminară în ceea ce priveşte legalitatea probelor, aspect ce contrazice jurisprudenţa CCR, care permite verificarea legalităţii probelor şi în faza de judecată. Instanţa de fond ar fi împiedicată să mai analizeze probe obţinute nelegal sau neloial. Se limitează dreptul la apărare şi rolul instanţei de judecată în înfăptuirea justiţiei. Pentru a se evita decizii ulterioare care constată neconstituţionalitatea unor prevederi normative după aplicarea lor în procedurile judiciare, cu efecte negative asupra instanţelor judecătoreşti şi a soluţionării cauzelor, se impune verificarea constituţionalităţii cadrului de reglementare adoptat prin legea atacată.

ICCJ afirmă că reglementarea cuprinsă la pct. 50 din Lege, care prevede introducerea art. 346(1) cu următorul conţinut: „Art. 346(1) – (1) Încheierile definitive ale judecătorului de cameră preliminară prin care au fost respinse cererile şi excepţiile privind legalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi cele prin care au fost excluse probe administrate în cursul urmăririi penale ori s-a constatat nelegalitatea unor acte de urmărire penală au autoritate de lucru judecat, inclusiv în cazul unei noi trimiteri în judecată după restituirea cauzei la parchet, precum şi în cauzele disjunse. (2) Autoritatea de lucru judecat prevăzută la alin. (1) poate fi invocată în orice stare a procesului”, încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare, întrucât consacră o autoritate de lucru judecat extinsă unor încheieri pronunţate în procedura camerei preliminare, care nu soluţionează fondul cauzei şi care, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu se bucură de plenitudinea efectelor specifice hotărârilor definitive asupra fondului.

„Soluţia legislativă criticată nu numai că se îndepărtează de jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la limitele autorităţii de lucru judecat în materia camerei preliminare, dar intră şi într-o contradicţie evidentă cu mecanismul procedural reglementat de art. 386 (1) din Codul de procedură penală, afectând coerenţa internă a reglementării procesual penale şi posibilitatea instanţei de a asigura respectarea efectivă a garanţiilor fundamentale ale procesului echitabil”, este concluzia ICCJ.