Primul furnal din Europa cu turnare continuă, șanse de reabilitare. Fonta produsă la Govăjdia, folosită la turnul Eiffel

Furnalul de la Govăjdia, în Hunedoara, se încăpățânează să rămână în picioare în ciuda celor 200 de ani care au trecut peste el. Bijuteria arhitecturală industrială, declarată monument istoric în anul 2000, a fost data uitării. Furnalul în care se produceau elemente de fontă, inclusiv unele folosite la turnul Eiffel, a fost primul cu turnare continuă din Europa și al doilea din lume. Acum autoritățile locale vor să îl redea circuitului turistic.

Transportul aerian scumpește vacanțele rezervate. Operatorii oferă ca variantă achitarea unei taxe de risc

Românii care și-au rezervat vacanțe vor plăti mai mult decât au luat în calcul. Agențiile de turism au început să-și anunțe clienții că tarifele ar putea fi majorate cu până la 8% din cauza scumpirii transportului aerian. Operatorii oferă ca variantă achitarea unei taxe de risc, de câteva zeci de euro de persoană, pentru a păstra prețurile actuale.

Casa Costumului Popular din Salva, un muzeu viu

Sărbătorile și tradițiile merg mână în mână, iar în județul Bistrița obiceiurile de Paște sunt păstrate cu sfințenie. Se întâmplă și în localitatea Salva unde costumul popular nu este păstrat doar în lăzile de zestre, ci trăiește mai departe din generație în generație. Într-o familie, această moștenire culturală a prins contur într-o adevărată Casă a Costumului Popular. Muzeul găzduiește piese vechi și rare, dar și creează costume noi, promovate și la târguri și expoziții din țară și din străinătate.

Ultima Oră

Cele mai citite