Cea mai bătrână gorilă din lume a împlinit 69 de ani. Cum a fost sărbătorită

14 April 2026, 15:21 (actualizat 14 April 2026, 15:22)

Cea mai bătrână gorilă din lume aflată în captivitate a împlinit 69 de ani, la grădina zoologică din Berlin. De ziua ei, a fost răsfăţată cu mâncarea preferată, însă fără tort, întrucât zahărul este contraindicat pentru o primată la o vârstă atât de înaintată.

Fatou s-a născut în sălbăticie, în vestul Africii, şi a ajuns la zoo după ce a fost vândută de mai multe ori. Astăzi, are țarcul propriu şi preferă liniștea, departe de celelalte animale. Îngrijitorii săi spun că este prietenoasă, dar și cam încăpățânată.

Fatou trăiește de peste șase decenii la Berlin Zoo, fiind cel mai vârstnic animal de la grădina zoologică din capitala Germaniei.

Ea a fost adusă la Berlin în 1959 și în tot acest timp a fost martoră la schimbările care au marcat istoria orașului și a grădinii zoologice.

Gorila Fatou a împlinit 69 de ani/Profimedia Images

Fatou se mișcă mai lent și are nevoie de mai mult timp pentru activitățile zilnice. ‘La această vârstă, este esențial să acordăm multă atenție și să răspundem nevoilor individuale ale animalului’, a explicat medicul Jennifer Hahn.

Pe lângă Fatou, Berlin Zoo îi găzduiește, de asemenea, pe Sango, o gorilă cu spate argintiu de sex masculin, în vârstă de 21 de ani, și pe femelele Djambala (24 de ani), Bibi (29 de ani), Mpenzi (40 de ani) și Tilla (5 ani).

În sălbăticie, gorilele trăiesc, de regulă, în jur de 40 de ani, însă în captivitate pot depăși cu mult această vârstă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite