Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, care încep peste exact două săptămâni, se vor vedea, în direct, la TVR. La fel ca și ediţia de la Paris, din 2024, a Jocurilor Olimpice de Vară! La Beijing, port-drapel pentru România vor fi Raluca Strămăturaru și Paul Pepene.
Perechea româno-germană Raluca Olaru/Anna-Lena Friedsam s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, în urma victoriei obţinute, miercuri, la Melbourne, în timp ce cuplul Irina Begu/Nina Stojanovic a pierdut.
Jucătoarea română de tenis Elena-Gabriela Ruse a fost învinsă de rusoaica Veronika Kudermetova cu 6-2, 7-5, miercuri, la Melbourne, în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat, marţi, în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care are loc la Melbourne.
Româncele Georgeta Popescu şi Antonia Sârbu au câştigat medaliile europene de aur, argint şi bronz în urma evoluţiilor lor de sâmbătă de la Winterberg (Germania).
Cinci sportive din România sunt calificate direct pe tabloul principal de simplu de la Australian Open: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian. Lor li s-ar putea alătura și Irina Bara, dacă la noapte va trece de ultimul tur al calificărilor.
Într-un scurt interviu dat în Australia, pe contul de Twitter al turneului de Grand Șlam Australian Open, Simona a fost întrebată despre rochiile pe care le-a purtat la nunta ei din septembrie anul trecut, cu Toni Iuruc.
Trei jucătoare române de tenis, Mihaela Buzărnescu, Gabriela Lee şi Irina Fetecău, au pierdut meciurile susţinute marţi, la Melbourne, în prima rundă a calificărilor pentru tablou principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Melbourne Summer Set 1 (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.477 de dolari americani, după ce a dispus cu 6-3, 6-2 de chinezoaica Qinwen Zheng.
Facebook și Twitter abundă de glume pe tema încercării tenismanului nr. 1 mondial Novak Djokovic, de a pătrunde nevaccinat în Australia, pentru participarea la turneul de Grand Șlem Australian Open. Sportivul sârb a fost oprit de autoritățile statului Victoria pe aeroportul din Melbourne, întrucât viza sa nu corespundea cu solicitarea de a intra în țară cu o scutire medicală care îl absolvea de condiția de a fi vaccinat cu două doze.
Novak Djokovic nu poate intra în Australia, au decis autoritățile. Hotărârea a fost luată după ore întregi în care sportivul și echipa lui au fost blocați pe aeroportul din Melbourne.
Fostul lider mondial WTA, actualmente ocupanta locului 20, Simona Halep a învins în primul ei meci de simplu din acest an, de la Melbourne Summer Set 1.
Primul meci de simplu din acest an al Simonei Halep (acum locul 20 WTA) va fi la Melbourne, împotriva unei reprezentante a țării gazdă. Australianca de 21 de ani Destanee Aiava vine din calificări și este pe locul 316 în clasamentul WTA.
Federaţia australiană de tenis (TA), organizatoarea turneului Australian Open, a confirmat marţi că tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a primit o ''derogare medicală'' pentru a putea juca primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie), transmite AFP.