Elevi salvați din rândurile mediocrității: tinerii din medii defavorizate au primit meditații și consiliere individuală

Pentru mulți copii din satele sărace ale României, Bacalaureatul a fost nu o teamă, ci încununarea unei lupte de ani de zile, din care au ieșit câștigători. E vorba de tinerii care pe durata liceului au făcut parte din programele de sprijin derulate de Fundația World Vision România și care au promovat examenul cu note foarte mari. Exemplul lor este dovadă că investiția în Educație poate schimba vieți și ar putea scoate România de pe harta neagră a țărilor în care analfabetismul este tot mai prezent.

Bătaie între elevi într-un liceu din Tecuci, Galați

Bătaie cruntă într-un liceu din Tecuci, județul Galați. Două fete și un băiat și-au împărțit pumni cu nemiluita, sub privirile colegilor. Totul a fost și filmat de o altă elevă, care a distribuit filmarea pe o rețea de socializare. În urma altercației se fac anchete, iar elevii bătăuși vor avea nota scăzută la purtare. La fel și cea care a filmat. Atenție, urmează imagini care va pot afecta emoțional! 

Patron, caut angajat! Managerii se plâng de lipsa personalului calificat

Criza de forță de muncă post-pandemie se acutizează: tot mai mulți manageri reclamă că nu găsesc angajaţii de care ar avea nevoie. 8 din 10 angajatori au probleme cu lipsa personalului calificat. Un studiu arată că industria IT și cea a ospitalității sunt cele mai afectate. Mulţi dintre vechii angajaţi şi-au ales altă meserie în timpul crizei Covid. Specialiștii avertizează că angajaţii pleacă şi din cauza salariilor mici. 

Tot mai puţini turişti vin la plajele lărgite de la Mamaia. Nisipul este plin de scoici, barurile și toaletele sunt departe de șezlonguri

Pierderi în serie pe plajele lărgite din Mamaia. De la o zi la alta sunt tot mai puţini turiştii care mai vor să se aşeze aici la soare. Suprafaţa de nisip este prea mare şi se ajunge greu la apa care devine brusc prea adâncă, iar stratul fin de nisip este acoperit cu scoici pisate... Un antreprenor deja a renunțat să mai amenajeze plaja şi cere suspendarea contractului de concesiune. Iar pierderi au inclusiv hotelurile şi localurile din zonă.

60 de trenuri pe ruta Bucureşti Nord - Aeroportul Henri Coandă şi retur

CFR Călători va opera de joi, 1 iulie, 60 de trenuri pe relaţia Bucureşti Nord - Aeroportul Henri Coandă şi retur, după ce un operator privat de transport feroviar de călători s-a retras de pe această rută. Trenurile sunt formate din automotoare Desiro, cunoscute ca Săgeata Albastră, care circulă în regim de tren Regio, cu un tarif de 4 lei.

De la 1 iulie, cresc prețurile pe litoral cam cu 40% față de luna iunie. 500 de lei pe noapte o cameră și 30 de lei șezlongul, la Mamaia

A fost ultima zi cu prețuri mici pe litoral. Luna iulie vine cu scumpiri la cazare, la barurile de pe plajă, dar și la închirierea șezlongurilor. În medie, prețurile vor crește treptat pe parcursul lunii și vor depăși 40 de procente față de luna iunie. Fiecare operator își va stabili noile tarife, dar și ziua din care le va impune. Turiștii sunt dispuși să plătească mai mult, dar vor și condiții pe măsură.

Apele Unite ale României - vâslim pentru comunități durabile. Școlari din România și Republica Moldova vor construi o canotcă

Început de vacanță altfel pentru 20 de școlari din România și din Republica Moldova. Vor avea la dispoziție două săptămâni să construiască de la zero o canotcă, în cadrul atelierului educațional Apele Unite ale României - vâslim pentru comunități durabile. Aliați le vor fi profesori de fizică, matematică sau geografie, care le vor arăta celor mici că tot ce învață la școală poate fi pus în practică.

CERT-RO: Atenție la mesajele private primite pe Instagram!

Specialiştii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) avertizează în legătură cu mesajele private primite pe Instagram, semnalând că atacatorii trimit utilizatorilor mesaje de pe conturi false, care simulează un serviciu de asigurare a respectării drepturilor de autor.

Ultima Oră

Cele mai citite