Judecătoria Constanţa a decis că Dan Diaconescu, aflat sub control judiciar, poate pleca 11 zile în Bulgaria

Judecătoria Constanţa a decis, marţi, că fostul patron OTV, Dan Diaconescu, aflat sub control judiciar, fiind judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, poate părăsi România pentru a se deplasa în staţiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria, în perioada 28 aprilie - 8 mai.

Spitalul din Târgu Cărbuneşti, Gorj, ar putea intra în faliment

Managerul de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti, Gorj, i-a anunţat pe angajaţi despre problemele financiare ale spitalului, care a strâns datorii de aproape 6 milioane de lei şi poate intra în incapacitate de plată. Cele mai mari cheltuieli sunt cu salariile celor aproape 500 de angajaţi.

Sea Shield 2024, cel mai mare exercițiu NATO din Marea Neagră. Vor participa peste 2.000 de militari din 12 țări aliate

Exercițiu militar multinațional în apele României. „Sea Shield 24", cea mai complexă aplicație condusă de Forțele Navale Române în acest an, a debutat la malul marii. 12 state aliate și partenere se vor antrena în comun în lupta pe mare, pe Dunăre, dar și pe uscat. Exercițiul este cel mai mare de acest fel organizat de Alianță Nord-Atlantică în Marea Neagră.

Polițiștii au un cerc de suspecți în cazul cadavrului găsit acum trei zile, în judeţul Damboviţa

După trei zile de la descoperirea cadavrului unei femei în judeţul Damboviţa, în apropierea autostrăzii A1, anchetatorii nu l-au prins pe autorul crimei. Au însă un cerc de suspecţi, iar cercetările continuă plecând de la identitatea victimei. Potrivit unor surse din poliţie, aceasta ar fi din Bucureşti și ar fi practicat prostituţia.

Ultima Oră

Cele mai citite