Anchetă la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală. Val de morți suspecte în secția ATI

Este anchetă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după ce conducerea a primit sesizări de la o asistentă. Aceasta susţine că în secția de Anestezie Terapie Intensivă a spitalului, 20 de pacienți ar fi murit în doar 3 zile, prin administrarea incorectă a unui medicament. Ministerul Sănătăţii a decis să trimită Corpul de Control la unitatea medicală.

Un om de afaceri turc, posibil suspect în cazul femeii al cărei corp tranșat a fost găsit lângă Autostrada A1

Noi evoluţii în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit lângă Autostrada A1. Un cetățean turc este suspectul principal în cazul crimei. Poliţiştii au făcut primele percheziţii la domiciliul acestuia. Se bănuiește că el și-a ucis victima chiar în locuința percheziționată, iar anchetatorii caută probe. Informaţii cu puternic impact emoţional!

Cât ne costă creşterea unui animal de companie

Să crești un animal de companie este pură bucurie, dar vine la pachet și cu multe responsabilități. În afară de dragoste, timp și răbdare, e nevoie de vizite la medicul veterinar, vaccinuri, deparazitare și o alimentație adecvată. Toate costă, și nu sunt deloc ieftine.

Aproape 800 de cazuri de rujeolă, în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în perioada 1 ianuarie 2023 - 7 aprilie 2024, s-au confirmat peste 11.300 cazuri de rujeolă. În ultima săptămână, s-au înregistrat 790 de cazuri noi.

Ultima Oră

Cele mai citite