Volodimir Zelenski: Planul de pace propus de SUA a fost revizuit din nou după negocierile americano-ucrainene

Negociatorii americani şi ucraineni au revizuit din nou la tratativele desfăşurate duminică şi luni în Florida propunerea de acord-cadru de pace menit să încheie războiul cu Rusia, document propus iniţial de SUA şi deja revizuit în urmă cu o săptămână după o primă serie de tratative americano-ucrainene la Geneva, a declarat marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a insistat ca susţinătorii europeni ai Ucrainei să fie mai implicaţi în acest proces, transmite Reuters.

Demisia lui Yermak a provocat un cutremur politic la Kiev

Demisia pe fondul scandalului de corupție a lui Andrii Yermak, supranumit ”cardinalul” sau ”eminența cenușie” a președintelui Zelenski, reprezintă un cutremur pe scena politică de la Kiev.

Dronele navale ucrainene au lovit două petroliere rusești în Marea Neagră

Drone navale ucrainene au lovit două petroliere aflate sub sancțiuni în Marea Neagră, în timp ce se îndreptau spre un port rusesc pentru a încărca petrol destinat piețelor externe, a declarat sâmbătă un oficial, în contextul în care Kievul încearcă să intensifice presiunea asupra vastei industrii petroliere a Rusiei.

Ucraina: Un mort şi 11 răniţi într-un atac cu drone lângă Kiev

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 11, inclusiv un copil, au fost rănite în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Ucraina, într-un atac cu drone în apropiere de Kiev, au anunţat autorităţile, notează AFP.

Ultima Oră

Cele mai citite