Furtună de cod roșu în Dâmbovița, după căldura sufocantă
În judeţul Dâmbovița a fost cod roșu de furtună, timp de jumătate de oră. Rafalele au luat pe sus elemente de acoperiș care au rănit o persoană.
O jumătate de oră de cod roșu de furtună a lăsat urmări, după o zi toridă. Un om a fost rănit de bucăți dintr-un acoperiș luat pe sus de vântul puternic.
Mai mulți copaci au fost smulși din rădăcini, iar apa a inundat gospodării.
DSU-IGSU a emis o avertizare în care semnala, pentru intervalul orar 16.55 – 17.25, în Târgoviște și Răzvad, rafalele de 90km/h, grindină, averse de 30-40 l/mp.
Meteorologii au emsis și coduri galbene de vijelii pentru Suceava, Caraș Severin, Hunedoara și Timiș.
În județul Suceava, în zona de munte de peste 1800 m, și în localitățile Vatra Dornei, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei, Cârlibaba, Coșna, Ciocănești, în intervalul 19:05 20:05 sunt Averse torențiale care vor acumula 15 – 20 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni.
În localități din Caraş-Severin (Băile Herculane, Mehadia, Bozovici, Prigor, Topleț, Iablanița, Cornea, Bănia, Eftimie Murgu, Domașnea, Lăpușnicel, Mehadica), Timiş (Lenauheim, Cărpiniș, Biled, Șandra, Becicherecu Mic, Iecea Mare), Hunedoara (Pui, Sântămăria-Orlea, Bretea Română, Baru, Sălașu de Sus, Orăștioara de Sus, Boșorod)
Sunt așteptate averse torențiale care vor acumula 20 – 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului 50 – 60 km/h), grindină de mici dimensiuni, în intervalul 18:43 – 19:30.
35 de județe și Capitala sunt până miercuri dimineață sub cod roșu de caniculă, cu ore de foc ziua și nopți tropicale. În unele zone însă, căldura extremă se suprapune și cu averse și vijelii.

