Analiştii nu cred că Putin şi Zelenski se vor întâlni joia aceasta în Turcia

Președintele SUA, Donald Trump, şi-a declarat disponibilitatea de a participa la posibilele negocieri de pace din Turcia, unde Volodimir Zelenski a anunțat că îl va aștepta personal pe omologul său, Vladimir Putin. De cealaltă parte, Rusia evită să transmită semnale clare și nu a precizat nici până acum dacă liderul de la Kremlin va fi sau nu prezent joi la Istanbul. În paralel, partenerii internaționali ai Ucrainei avertizează Kremlinul cu un nou val de sancțiuni, în cazul în care nu se fac progrese privind încheierea conflictului care durează deja de trei ani.

Donald Trump intenționează să meargă în Turcia, la negocierile dintre Ucraina și Rusia

Președintele american, Donald Trump, a declarat, luni, că, în timpul turneului pe care-l începe în Orientul Mijlociu, intenționează să efectueze o escală joi în Turcia, dacă va fi confirmată desfășurarea acolo a unor negocieri între Ucraina și Rusia și dacă va considera că prezența sa ar putea fi utilă, relatează agențiile AFP și Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite