Mașină de poliție, izbită de un autocar, în 2 Mai. Trei persoane au fost rănite

5 iulie 2026, 12:40 (actualizat 5 iulie 2026, 14:24)

Un accident rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 39, în localitatea 2 Mai, unde un autocar a intrat într-o autospecială de poliție. În urma impactului, trei persoane au fost rănite: doi polițiști și o tânără de 18 ani.

Potrivit primelor informații, șoferul autocarului, un bărbat în vârstă de 45 de ani din Republica Moldova, a lovit mașina de poliție, care era oprită pe partea dreaptă a carosabilului, cu semnalele luminoase în funcțiune. Polițiștii se aflau în misiune în momentul producerii accidentului.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatele pentru depistarea consumului de alcool, iar rezultatele au fost negative.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite