Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, în București nu s-a așezat strat de zăpadă în primele două luni de iarnă

Ultima săptămână din ianuarie vine cu temperaturi de primăvară. Este mai cald decât în mod normal în această perioadă. Valorile termice sunt și cu 15 grade peste cât ar fi în mod obișnuit. Iar vremea caldă se păstrează până la jumătatea lunii viitoare. În plus, avem și un record: este prima dată în ultimii 20 de ani când în București nu s-a așezat strat de zăpadă până la această dată.

Specialiștii români verifică permanent curenții marini din sudul Crimeei, după poluarea din strâmtoarea Kerci

Situația din Marea Neagră, după poluarea din strâmtoarea Kerci, e atent monitorizată de autorităţile române pentru o intervenție promptă în cazul în hidrocarburile deversate se apropie de România. În cel mai rău scenariu, de poluare majoră, specialiștii spun că România are capacitatea să combată efectele nocive în maximum 24 de ore.
Poluare industrială / Pixabay

Poluarea aerului ameninţă sănătatea populaţiei şi aderarea la UE a ţărilor din Balcani

În timp ce restul lumii se îndreaptă spre reducerea utilizării de combustibili fosili, poluarea aerului rămâne una ridicată în ţările din Balcanii de Vest din cauza utilizării cărbunelui pentru încălzirea locuinţelor, a termocentralelor învechite şi a autoturismelor vechi, dar şi a lipsei banilor pentru rezolvarea problemei, transmite Reuters.

Un nou incendiu în apropiere de Los Angeles a cuprins 38 de kilometri pătraţi. Autorităţile au emis ordine de evacuare

Un nou incendiu de vegetaţie izbucnit miercuri la nord de Los Angeles a cuprins rapid o suprafaţă de peste 38 de kilometri pătraţi, fiind alimentat de vânturi puternice şi de vegetaţia uscată, şi le-a forţat pe autorităţile locale să emită ordine de evacuare pentru mai mult de 31.000 de persoane, potrivit Reuters.

Biserica Greacă și Teatrul Elpis, monumente din Constanța, sunt în pericol, după ce pământul a început să alunece

Biserica Greacă și Teatrul Elpis, două monumente din Constanța, aflate în zona veche a orașului, sunt în pericol să se prăbușească. Pământul pe care au fost ridicate a început să o ia la vale. S-au făcut demersuri și studii pentru punerea în siguranță a falezei, însă, toate s-au blocat pentru ca e nevoie de avize de la Apele Române.

Ultima Oră

Cele mai citite