Salariul mediu net a crescut în aprilie, comparativ cu luna precedentă, cu 14 lei, echivalentul a trei sau patru pâini

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.561 lei în luna aprilie 2021, în creştere faţă de luna precedentă cu 14 lei (+0,4%), valorile cele mai mari fiind înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (8.671 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.790 lei), conform datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

COOLTURA Bugetele pentru instituțiile de cultură din subordinea Capitalei sunt mai mici anul acesta. În premieră, negocierile managerilor culturali sunt publice

Pentru prima dată în istoria post-decembristă a Capitalei, sunt publice pe site-ul primăriei discuțiile și negocierile managerilor culturali pentru finanțări. Nemulțumiri au venit din partea sectorului independent, care, pentru prima dată a primit bani pentru proiecte - prea puțini însă, după cum spun independenții - și din partea unor manageri, care atrag atenția că nu au destule fonduri pentru funcționarea de bază și pentru protejarea patrimoniului.

Ministerul Economiei va prelua uraniul de la mina Crucea-Botușana. Minerii care protestează de ieri își așteaptă salariile restante

Peste o sută de mineri de la Exploatarea de uraniu Crucea-Botușana, judeţul Suceava, s-au blocat în subteran, nemulțumiți că nu și-au primit salariile de două luni. Situația s-a rezolvat aseară când Ministerul Economiei a semnat contractul pentru preluarea uraniului, ceea ce va permite ca minerii să își recupereze salariile.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,2% în luna februarie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,2% în luna februarie a acestui an, de la 2,99% în luna ianuarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,8%, mărfurile alimentare cu 2,7%, iar serviciile cu 2,32%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ultima Oră

Cele mai citite