De ce se conduce pe stânga în unele țări, iar în altele pe dreapta

Regatul Unit nu este singura țară în care se conduce pe sens invers. Se pare că aproximativ 30% din țările lumii impun conducerea pe partea stângă, iar alte aproximativ 70% rămân la dreapta. Cum s-a ajuns la această situație este o poveste sinuoasă.

Imagini rare din arhiva TVR. Cutremurul care a îndoliat România. 4 martie 1977

S-au împlinit 47 de ani de la marele cutremur care a îndoliat România. Pe 4 martie 1977, într-o vineri seara, la ora 21 și 22 de minute, țara a fost zguduită timp de 56 de secunde de un seism devastator. După aproape o jumătate de veac, am rămas cu teama că o astfel de tragedie se poate repeta oricând. Și pare că suntem mai nepregătiți că niciodată.

1 martie, ziua Mărțișorului. Tradiție, mit și origini

Cu toţii primim sau dăruim mărţişoare de 1 martie. Unii dintre noi s-au aflat de-a lungul timpului în ambele ipostaze, pentru că mărţişorul este o tradiţie care se sărbătoreşte diferit în diverse zone ale ţării. De unde vine această tradiţie şi care este semnificaţia ei?

27 februarie, Ziua Internaţională a Ursului Polar. Marele alb între realitate şi legendă

Ursul polar, cel mai mare prădător de pe pământ, nu se poate salva singur. Dacă acum, în lume, există 22 – 31.000 de exemplare, până în 2050, din cauza topirii gheții, numărul lor va scădea cu 30%. Ziua Internaţională a Ursului Polar doreşte să atragă atenţia asupra acestei realităţi, să educe populaţiile şi să popularizeze Acordul Internațional privind conservarea urşilor polari și habitatului acestora.
Dragobete / satulgaspar.blogspot.com

Pe 24 februarie, Dragobetele sărută fetele

În calendarul popular, Dragobetele este ziua în care primăvara trezeşte natura şi păsările se logodesc, iar fetele şi băieţii se întâlnesc şi se sărută pentru ca iubirea lor să ţină tot anul
Femei rome, port tradiţional

168 de ani de la dezrobirea romilor

La 20 februarie 1856, a fost adoptată Legiuirea pentru emanciparea romilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia
În 19 februarie, Ziua naţională Constantin Brâncuşi

În 19 februarie, Ziua naţională Constantin Brâncuşi. Programe speciale în onoarea marelui artist,la televiziunea publică

Pionier al sculpturii moderne abstracte, cu lucrări în bronz şi marmură de o formă pură şi rafinat finisate, bine cunoscut pentru sculpturile sale de capete ovoidale şi păsări în zbor, şi cu sculpturi în lemn, adesea de inspiraţie folclorică, Constantin Brâncuşi a adus contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană şi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului XX. TVR Cultural aniversează „Ziua Naţională Constantin Brâncuşi” 2024 cu programe speciale în onoarea marelui artist.
Ziua Bunătăţii Spontane

17 februarie, Ziua Bunătăţii Spontane. Fă din bunătate o normalitate!

Sărbătorită în fiecare an pe 17 februarie, de la parabola bunului samaritean, la filmul „Pay it forward”, îndeamnă oamenii să facă fapte bune, fără să aştepte ceva în schimb. Deşi filosofia pe care se bazează este altruismul, există totuşi un beneficiu – mulţumirea de sine pentru binele făcut.

15 februarie, Ziua națională a lecturii

Din 2022, ziua de 15 februarie este dedicată sărbătoririi Zilei naționale a lecturii. Acest demers este menit să încurajeze lectura în toate formele sale, prin desfășurarea de campanii, proiecte și evenimente.

Ultima Oră

Cele mai citite