Actualitate

Trenurile au luni o întârziere medie de două ore, întrucât circulația pe ruta Craiova-Caracal a fost deviată, fiind afectată întreaga rețea feroviară. Purtătorul de cuvânt al CFR Călători explicat că multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele, astfel se înregistrează întârzieri în întreaga reţea de trenuri de călători.
Spania: Peste 300 de persoane au fost rănite după prăbușirea unei platforme în timpul unui festival de muzică
Peste 300 de oameni au fost răniţi într-un incident la festivalul de muzică din Vigo, oraş în nord-vestul Spaniei. O platformă s-a prăbuşit şi participanţii au căzut unul peste altul. Victimele şi-au rupt mâini şi picioare, au contuzii pe tot corpul, iar cinci dintre răniţi sunt în stare gravă.
Adina Apostol, victimă în Colectiv, victimă în Piața Victoriei. Ea acuză agresivitatea jandarmilor. "Am inhalat foarte multe gaze, mi s-au inflamat anumite părți ale grefelor"
Adina Apostol este unul dintre cei 33 de protestatari care au făcut până acum plângere penală la Parchetul Militar, reclamând acțiunea violentă a jandarmilor în seara de vineri, la protestul diasporei. "Am inhalat foarte, foarte multe gaze, care nu știu ce fel de gaze erau - lacrimogene sau altceva - pentru că mă ustură îngrozitor de tare gâtul, mă dor mușchii gâtului, mi s-au inflamat anumite părți ale grefelor recent puse, mi s-au înroșit, mi s-au învinețit", a declarat ea.
Migranți din Irak și Turcia, prinși la frontieră. Încercau să treacă granița ascunți într-o mașină condusă de un sârb
25 de migranți au fost depistați de polițiștii de frontieră. Cetățenii din Irak și Turcia au fost descoperiți la punctul de trecere Calafat, când încercau să intre ilegal în țară, ascunși într-un microbuz.
Un nou summit al celor două Corei, anunţat pentru septembrie, la Phenian
Cele două Corei s-au pus de acord luni să organizeze un summit între liderii celor două state la Phenian până la sfârşitul lunii septembrie, conform unei înţelegeri la care s-a ajuns în timpul întâlnirii la nivel înalt desfăşurată în localitatea Panmunjom, în zona de securitate comună, anunţă agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, conform Agerpres.
Jandarmii bătuți în timpul protestelor rămân internați în spital. Medicii amână externarea pentru că cei doi acuză dureri de cap
Femeia jandarm, bătută de un grup de persoane violente în timpul protestelor de vineri seară, urma să fie externată luni din spital, însă femeia acuză dureri de cap, iar medicii au amânat externarea și continuă investigațiile.

Distrugătorul USS Carney a intrat în Marea Neagră. Misiunea sa se desfășoară în cadrul operaţiunii Atlantic Resolve
Distrugătorul USS Carney, din clasa Arleigh Burke, echipat cu sistem de apărare antirachetă Aegis, a intrat ieri în Marea Neagră, cu scopul de a desfăşura operaţiuni de securitate maritimă şi de a îmbunătăţi capacitatea de interoperabilitate cu aliaţii şi partenerii din regiune, se arată într-un comunicat al Flotei a 6-a americane preluat de Agerpres.

Protest spontan la termocentrala Mintia, Hunedoara. Muncitorii se tem că producătorul va funcționa cu un singur grup energetic, iar celelalte 5 vor fi trimise la fier vechi
Protestul spontan al energeticienilor de la termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara, s-a încheiat după aproape 3 ore. Aproximativ 100 de salariaţi şi-au arătat nemulţumirea faţă de informaţiile conform cărora producătorul ar urma să funcţioneze cu doar un grup energetic din cele 6 pe care le deţine în prezent.
Sute de persoane evacuate în insula Evia, Grecia, din cauza incendiilor de pădure. VIDEO Flăcări uriașe au amenințat locuitorii din două localități
Un nou incendiu de vegetație a izbucnit lângă Atena. De data aceasta, evacuările au fost prompte: autoritățile grecești și-au învățat lecția după focul din urmă cu 3 săptămâni care a devastat o zonă turistică.
Mâncare colorată cu cărbune, vândută la tarabele din San Francisco. Clienții încântați se pozează savurând gustările
Diferite feluri de mâncare colorate în negru sunt vândute ca delicatese la tarabele din San Francisco. Cărbunele este un aditiv din ce în ce mai popular, mai pentru cei care vor să atragă atenția pe rețelele de socializare, dar poate fi dăunător sănătății.
Scriitorul britanic Vidiadhar Naipaul, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 2001, a murit la vârsta de 85 de ani
Scriitorul britanic Vidiadhar Naipaul, distins în anul 2001 cu Premiul Nobel pentru Literatură, a decedat în pace la locuinţa sa din Londra, a precizat soţia lui. Operele sale au abordat adesea temele colonialismului şi exilului.
Stânci detonate pe Transfăgărășan. Circulația a fost oprită timp de mai multe ore pentru a proteja șoferii
Traficul a fost oprit astĂzi pe Transfăgărașan. Pirotehniștii au detonat mai multe stânci care stăteau să cadă. Operațiunea deosebit de periculoasă a început la primele ore ale dimineții și s-a încheiat la ora 16.00.
Festival rock în Munții Argeșului. Dave Evans, primul solist AC/DC şi bateristul american Mike Terrana au fost capete de afiș
Timp de trei zile, trupe de gen din România și din străinătate au adunat mii de rockeri la cea mai mare manifestare dedicată lor organizată într-o zona rurală din țară. Capetele de afiș au fost The Rock cu Mike Terrana și Dave Evans, membru fondator al trupei AC/DC.

Comisarul european pentru Justiţie: Legile justiţiei pun în pericol independenţa judecătorilor. Die Welt despre proteste: Imagini sumbre dintr-o ţară care va prezida statele UE
Comisarul pentru Justiţie al UE, Vera Jourova, s-a arătat îngrijorată, într-o declaraţie acordată publicaţiei Die Welt, de modificările aduse legilor justiţiei, transmite News.ro. Ea a specificat că modificările pun în pericol independenţa judecătorilor şi că ar fi util dacă guvernul şi-ar revizui planurile cu privire la reforma justiţiei.