Slujbă religioasă specială. În Timișoara, un preot oficiază liturghia în limbajul semnelor

Slujbă religioasă unică în vestul ţării pentru persoanele cu deficienţe de auz. În Timişoara, liturghia ţinută în limbajul semnelor are loc în subsolul unei bisericii din Piaţa Sinaia. Un preot s-a gândit că e important să-L aducă pe Dumnezeu si credinţa mai aproape de cei care nu aud. Dacă la început numărul enoriaşilor era mic, acum,  vin oameni şi din alte judeţe pentru a se bucura de cuvântul lui Dumnezeu..... în linişte.

Simfonia lalelelor atrage mii de vizitatori la Pitești

Zece zile de frumuseţe si culoare la Piteşti, unde Simfonia Lalelelor a avut în premieră cea mai lungă ediţie. Au venit mii de vizitatori din toată ţara să admire florile şi să cumpere seminţe, bulbi şi ghivece.

Şeful diplomaţiei iraniene părăseşte Islamabadul cu destinaţia Moscova

Şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, a părăsit duminică Islamabadul cu destinaţia Moscova, a anunţat ministerul său, în timp ce ambasadorul iranian în Rusia a afirmat că acesta urmează să se întâlnească cu preşedintele Vladimir Putin, o întrevedere care nu a fost confirmată de autorităţile ruse, notează AFP.

Ultima Oră

Cele mai citite