Simfonia lalelelor atrage mii de vizitatori la Pitești
Zece zile de frumuseţe si culoare la Piteşti, unde Simfonia Lalelelor a avut în premieră cea mai lungă ediţie. Au venit mii de vizitatori din toată ţara să admire florile şi să cumpere seminţe, bulbi şi ghivece.
Lalele în toate culorile și varietățile au atras ca un magnet vizitatorii la Pitești. Anul acesta, pentru prima oară, evenimentul a cuprins și două weekenduri în care parcul Lunca Argeșului a fost plin ochi.
Pentru mulți, povestea Simfoniei Lalelelor este încă o enigmă. Cum a ajuns Piteștiul să dedice un eveniment unei flori destul de rar întâlnite în România anilor 70?
Inițiatorul manifestării, Ilarie Isac, își amintește ca și cum ar fi fost ieri.
De atunci, orașul a ajuns să se mândrească cu propriul exemplar – Tulipa de Pitești, un soi lansat în 2021, o lalea roz, unică in lume, creată special de un cultivator olandez.

