Cât și cum folosim aerul condiționat. Întreținerea corectă a aparatelor este esențială
Vara este în plină desfășurare, iar temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile ne-au determinat să apelăm tot mai mult la diverse soluții pentru a ne răcori. Cea mai la îndemână variantă rămâne aerul condiționat și mulți preferă o temperatură ceva mai scăzută decât recomandă specialiștii.
Cum arată cifrele în țara noastră la acest capitol.
Un jucător important de pe piața de energie a realizat un studiu despre utilizarea sistemelor de răcire în locuințele din România. Haideți să aruncăm și noi o privire peste date.
Aproximativ o treime dintre gospodăriile din țara noastră sunt dotate cu cel puțin un aparat de aer condiționat.
Conform unui studiu sociologic realizat în luna mai, 80% dintre românii care dețin un sistem de răcire folosesc aparate de aer condiționat, iar puțin sub 20% preferă ventilatoarele.
În ceea ce privește frecvența utilizării, 43% dintre respondenți folosesc aerul condiționat doar în zilele caniculare, iar alți 42% îl folosesc zilnic pe durata verii. Pentru a obține confortul dorit, peste două treimi dintre utilizatori folosesc aparatul între una și 4 ore pe zi, 22% între 4 și 6 ore, iar 10% peste 6 ore pe zi.
Când vine vorba de temperatura preferată, peste jumătate dintre români preferă să aibă vara în locuințe cam 21, 23 de grade Celsius. Aproximativ 23% vor temperaturi și mai scăzute, sub 20 grade, iar 18% se simt bine și cu temperaturi ceva mai ridicate de peste 24 de grade. Doar 1,5% dintre respondenți se simt confortabil la peste 26 de grade.
Vedem că datele arată o așa-zisă dependență de aerele condiționate pe perioada verii, dar nu trebuie să uităm și de mentenanța aparatelor. Acestea pot reprezenta adevărate pericole pentru sănătatea noastră dacă nu sunt curățate periodic. Praful și bacteriile care se strâng în filtrele aerului condiționat sunt răspândite în camerele unde sunt amplasate. Și din păcate, doar 45% dintre respondenți fac o verificare anuală a aparatului, iar 17% o dată la doi ani.
Sfatul specialiștilor este să ne verificăm aparatele de două ori pe an, la începutul sezonului cald și la începutul celui rece, pentru a asigura o funcționare optimă.
Iar termostatele inteligente devin din ce în ce mai populare. Aproape două treimi dintre români declară că folosesc astfel de dispozitive pentru controlul temperaturii, iar alți 31% sunt interesați să achiziționeze unul. Termostatele inteligente pot aduce economii semnificative la factura de energie electrică, putem ajusta automat temperatura în funcție de preferințele noastre.
Așadar, utilizarea aerului condiționat este esențială pentru confortul nostru în zilele toride de vară. Totuși, este important să fim conștienți de întreținerea corectă și utilizarea eficientă a acestor aparate pentru a beneficia de toate avantajele lor.