Casa Albă recunoaşte o “nemulţumire tot mai mare” faţă de Netanyahu. SUA au cerut Israelului să permită o “creştere spectaculoasă” a ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza
Convorbirea telefonică dintre Joe Biden şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, în cursul căreia preşedintele american a evocat pentru prima dată posibilitatea de a condiţiona sprijinul american pentru Israel, survine pe fondul unei “nemulţumiri tot mai mari” a Washingtonului faţă de aliatul său, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP.
Din declarațiile de la Casa Albă, tonul lui Joe Biden a fost unul ferm în convorbirea telefonică de aproximativ 30 de minute cu Benjamin Netanyahu.
“Da, există o nemulţumire în creştere“, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, întrebat despre starea de spirit a preşedintelui Joe Biden, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a reacţionat până acum la apelurile sale de a acţiona în faţa catastrofei umanitare din Gaza.
Statele Unite au cerut joi Israelului să permită o “creştere spectaculoasă” a ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza, afirmând că doresc să vadă măsuri concrete “în următoarele ore şi zile”.
“Ceea ce aşteptăm şi sperăm să vedem în orele şi zilele următoare este o creştere semnificativă a ajutorului umanitar, deschiderea de noi puncte de trecere şi o reducere a violenţei împotriva civililor şi cu siguranţă a lucrătorilor umanitari”, a subliniat John Kirby.
”Ce vrem să vedem sunt schimbări reale din partea israeliană. Și dacă nu vom vedea schimbări din partea lor, vor trebui să fie schimbări din partea noastră. Din nou, sperăm să vedem anunțuri privind schimbările în următoarele ore și zile și mă voi mărgini la acest termen”, a adăugat Kirby.
Este cea mai dură reacție publică a președintelui Joe Biden în privința felului în care Israelul continuă să acționeze în Fâșia Gaza.
Iar Israelul s-a conformat în termeni de ore să ofere un prim răspuns. Cabinetul de securitate a aprobat redeschiderea punctului de trecere Erez din nordul Fâșiei Gaza, pentru prima dată de la atacurile Hamas din 7 octombrie, pentru a permite intrarea mai multor ajutoare umanitare. De asemenea, cabinetul a aprobat utilizarea portului israelian Ashdod în același scop.
Guvernele din întreaga lume au condamnat atacul israelian asupra lucrătorilor umanitari străini în Gaza, în timp ce Israelul a anunţat deja că a fost vorba despre o greşeală şi că investighează faptele.

