Carantină dură în Noua Zeelandă după depistarea unui singur caz de infectare cu varianta Delta
Se închid toate școlile, magazinele și se impune munca de la distanță.
Vor rămâne funcționale doar serviciile esențiale.
Orașul Auckland va rămâne in carantină o săptămână. Acolo a fost depistat un bărbat infectat cu varianta Delta.
Noua Zeelandă nu a mai înregistrat niciun caz cu transmitere comunitară din luna februarie.
Vaccinarea populației este însă la un nivel redus, doar 20% au primit ambele doze. Iar granițele rămân închise pentru străini până la sfârșitul anului, cel mai devreme.