Cântăreţul Gheboasă, cercetat de DIICOT pentru consum de droguri

Gheboasă, cercetat de DIICOT pentru consum de droguri/Foto: Arhivă
2 martie 2024, 12:28

Cântăreţul Gheboasă este cercetat de procurorii DIICOT pentru consum de droguri, după ce ar fi fost depistat în Capitală având asupra sa o cantitate de canabis, au precizat surse judiciare, citate de Agerpres.

„Faţă de un suspect sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu. Acesta a fost depistat în seara de joi, în municipiul Bucureşti, în timp ce deţinea o cantitate de drog de risc”, se precizează într-un comunicat al DIICOT transmis sâmbătă.

Citește și: CNA solicită YouTube blocarea sau filtrarea materialelor care conțin îndemnuri la consumul de droguri, violențe și obscenități

Surse judiciare au precizat că ar fi vorba despre Gabriel Gavriş, cunoscut drept Gheboasă. Potrivit comunicatului, vineri, în acelaşi dosar, procurorii DIICOT Dâmboviţa au dispus reţinerea a patru persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, perioada iulie 2020 – februarie 2024, la diverse intervale de timp, inculpaţii au comercializat şi oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantităţi de canabis, unor consumatori de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Dâmboviţa. Materialul probator administrat în cauză a relevat faptul că inculpaţii şi-au creat o reţea stabilă de clienţi, comercializând drogul de risc cu preţul de 50 lei pentru o doză, interacţiunea între vânzător şi cumpărător realizându-se stradal”, arată anchetatorii.

Un tată își caută zilnic băiatul pe stradă, unde a ajuns să trăiască din cauza drogurilor

A devenit instabil psihic și are cangrenă la mână, de la administrările repetate de stupefiante. Nici tatăl, nici statul nu îl pot ajuta dacă tânărul nu acceptă internarea. Cazul ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care au încercat deja beţia drogurilor ori sunt tentați s-o facă. Traficanții vor apărea în curând într-un registru, în baza legii votate azi în Parlament.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţului Ilfov au fost identificate şi ridicate cantităţi de canabis, mai multe grindere şi un cântar de precizie, obiecte purtând urme de materie vegetală, telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă, menţionează procurorii.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre persoanele reţinute, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT.

Citește și: Gheboasă nu e singur. Alți patru artişti, care au cântat la Untold, amendaţi cu 1.000 de lei pentru limbaj vulgar

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite