Campanie de testare a memoriei la Socola. Jumătate dintre participanți au uşoare tulburări cognitive. Ce recomandă medicii pentru a preveni sau întârzia fenomenul

Creierul uman. Studii/Foto: Profimedia Images
15 aprilie 2024, 19:23 (actualizat 15 aprilie 2024, 19:30)

Puţin peste jumătate dintre cele 254 de persoane care s-au testat în perioada 6 -7 aprilie, în cadrul „Campaniei de testare a memoriei”, au uşoare tulburări cognitive, conform unui raport întocmit de Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Conform raportului prezentat de Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi, dintre aceste 254 de persoane, 25,5% au prezentat un status psihic normal, obţinând punctajul maxim la testul de memorie aplicat, iar 53% au prezentat tulburări cognitive uşoare.

În cazul acestor categorii de persoane vorbim de prevenţie, iar recomandările au vizat menţinerea unui stil de viaţă sănătos, o alimentaţie echilibrată, exerciţii fizice regulate, măsuri de igienă a somnului, exerciţii de stimulare mintală, implicarea într-o viaţă socială activă„, a declarat, pentru Agerpres, Elena Ungureanu, medic primar psihiatrie în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Citește și: Virusuri străvechi au jucat un rol în dezvoltarea creierelor noastre

Cum putem preveni sau întârzia accentuarea tulburării cognitive

Potrivit sursei citate, în astfel de cazuri, dacă se intervine prin schimbarea stilului de viaţă şi urmarea recomandărilor specialiştilor, putem preveni sau întârzia foarte mult accentuarea tulburării cognitive.

Ne bucură foarte mult această adresabilitate crescută, dar şi faptul că 78,5% dintre persoanele testate s-au încadrat în zona de status cognitiv normal şi tulburări de memorie uşoare. Pentru noi, acest număr mare de participanţi demonstrează o conştientizare a importanţei memoriei în menţinerea unei stări bune de sănătate„, a declarat, pentru Agerpres, dr. Cristina-Elena Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Acelaşi raport arată că în cazul a 21% dintre participanţi s-au identificat tulburări de memorie moderat-uşoare, care necesită consult de specialitate, în vederea stabilirii diagnosticului de certitudine şi a tratamentului corespunzător.

În aceste cazuri, pe lângă recomandările generale privind un stil de viaţă sănătos, participanţii au fost îndrumaţi şi consiliaţi cu privire la paşii pe care trebuie să-i urmeze pentru a beneficia de consult şi tratament de specialitate„, a declarat dr. Ungureanu.

Referitor la distribuţia pe vârste, raportul arată că a existat o adresabilitate extinsă pe toate grupele de vârstă, cel mai tânăr participant adult având 18 ani, iar cel mai în vârstă, 93 de ani. La o repartiţie pe decade de vârstă, categoria cea mai numeroasă a fost cea corespunzătoare grupei 71-80 ani, cu un număr de 63 de participanţi.

Citește și: Amintirile de durată au un cost, deteriorarea ADN-ului și inflamația celulelor cerebrale. Când creierul restabilește amintirile, respinge noile informații

Remarcăm şi lăudăm, de asemenea, interesul crescut al persoanelor sub 50 de ani, care au reprezentat un procent de 37% dintre cei evaluaţi. Participarea acestora la campanie reprezintă, de fapt, la nivel simbolic, contrabalansarea pe care o oferim noi, ca societate, scăderii vârstei la care apar primele tulburări de memorie. Astfel, încercăm să fim cu un pas înaintea apariţiei acestora, prin identificarea şi intervenţia precoce acolo unde este cazul„, a declarat Elena Ungureanu, medic primar psihiatru.

Din raport reiese că, dintre cele 254 de persoane care s-au testat, 144 au fost femei, iar 110 bărbaţi.

Demersul iniţiat de Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi şi-a atins scopul principal, acela de a veni în mijlocul oamenilor pentru a face mai accesibilă şi abordabilă această problemă a memoriei. Datoria noastră ca Institut, ca profesionişti în domeniul sănătăţii mintale, rămâne în continuare aceea de a ne menţine mereu activi şi implicaţi în identificarea precoce a factorilor de risc, precum şi în prevenirea şi tratarea corespunzătoare a tulburărilor cognitive„, a mai spus dr Cristina-Elena Dobre.

Citește și: “Putem vedea detalii care erau aproape invizibile până acum”. Isolda, cel mai puternic RMN din lume, va descifra misterele creierului uman

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite